Un nou partid pe scena politică

Alianţa Naţional Ţărănistă (ANŢ) îi îndeamnă pe foştii şi actualii membri ai PNŢCD să se alăture noii formaţiuni politice. ANŢ are structuri în 15 judeţe şi a fost înfiinţată pe 11 noiembrie 2019. Filiala clujeană a fost lansată vineri, în prezenţa liderilor locali şi naţionali.
Potrivit reprezentanţilor noii alianţe, şeful vechilor ţărănişti, Aurelian Pavelescu a trădat valorile creştin democrate şi ale naţional- ţărănismului, iar ANŢ este, la ora actuală, singura structură politică reprezentantă a dreptei creştin-democrate şi a naţional-ţărănismului în România, pentru că PNŢCD s-a orientat spre stânga. “Aurelian Pavelescu a ales să meargă cu PSD, ceea ce reprezintă o trădare a principiilor creştin-democrate şi ale naţional-ţărănismului şi demonstrează că nu are nicio legătură cu aceste principii. ANŢ este casa celor care mai cred în ideile naţional-ţărăniste, iar mesajul nostru adresat membrilor PNŢCD şi foştilor ţărănişti este să vină acasă”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele ANŢ, Radu Ghidău.
Noua formaţiune politică va participa la alegerile locale cu liste complete în mai multe localităţi.
ANŢ are structuri în 15 judeţe şi a fost înfiinţată pe 11 noiembrie 2019. Alianţa se întemeiază pe patru principii şi anume morală creştină, patriotism luminat, dreptate socială şi democraţie adevărată. Programul politic al partidului este intitulat România pentru care luptăm semnificând determinarea partidului în instaurarea stării de normalitate în România.
A.M.C.

Articole din aceeasi categorie