Un manual de istorie pentru vremurile de astăzi

Academicianul Ioan Aurel Pop vine în sprijinul elevilor cu un manual de istorie care răspunde aşteptărilor actualei generaţii. Publicat la Editura Litera în condiţii grafice deosebite, manualul „Istoria românilor pentru elevi” constituie atât pentru tinerii din mediul preuniversitar, cât şi pentru publicul larg un real instrument de însuşire a cunoştinţelor despre istoria poporului nostru. Academicianul ţine încă de la început să explice importanţa cunoaşterii trecutului poporului nostru, arătând că, deşi acest lucru nu ne va ajuta prea mult să prevedem viitorul, „ne va face cu siguranţă mai înţelepţi şi ne va pregăti să înţelegem şi să preţuim mai bine viaţa”. Totodată, istoricul mai ţine să arate că istoria unui popor, dacă este cinstit scrisă, ne ajută „să iubim şi să preţuim toate popoarele, adică omenirea”.

Manualul cuprinde 13 capitole, care tratează momentele importante din istoria românilor, începând cu perioada geto-dacilor şi formarea poporului român şi a limbii române, până la domnia lui Mihai Viteazu şi făurirea României moderne. Nu lipsesc apoi nici capitolele dedicate perioadei totalitarimului comunist şi nici cea de după Revoluţia din 1989, denumită de autor “Noua libertate.”

Lucrarea conţine, pe lângă textele autorului, şi numeroase documente de arhivă transpuse în paginile manualului, obişnuind astfel elevii încă de pe băncile şcolii cu importanţa izvoarelor istorice.

Nu lipsesc nici citate din lucrări ale unor autori străini – cum ar fi poetul Ovidiu, geograful Strabon, Ioardanes sau Antonio Bonfini – în scrierile cărora pot fi găsite referiri la viaţa, istoria sau obiceiurile celor care au trăit pe aceste meleaguri.

Un capitol al manualului este dedicat anului 1918, când a avut loc Unirea cea Mare, de la a cărei realizare se vor împlini anul viitor 100 de ani.

“Anul 1918, în ciuda marilor umilinţe şi sacrificii îndurate a adus României cea mai frumoasă împlinire din întreaga sa istorie modernă: unitatea politică a tuturor românilor. (…) Actul de la 1 decembrie 1918 a marcat finalul unui proces, anume desăvârşirea unităţii statale a românilor. Această data a devenit sărbătoare naţională nu fiindcă atunci s-au unit câteva provincii istorice cu România, ci fiindcă ea simbolizează capătul unui proces, anume împlinirea unirii, a acelui vis de a cărui jale ne-au răposat şi moşii şi părinţii, cum ar zice poetul”, scrie istoricul în manual.

În capitolul „România Interbelică”, Ioan Aurel Pop arată că după 1918 românii au trăit o perioadă extraordinar de fericită, în ciuda crizei grave provocate de urmările războiului, de epidemii şi de lipsuri deosebite. „Ţara era acum întreagă ca un cerc şi-i cuprindea în ea pe aproape toţi românii”, arată academicianul. Cât priveşte Revoluţia din 1989, istoricul clujean spune că, indiferent cum şi de către cine s-a pregătit, un fapt este sigur, mai toţi participanţii aflaţi atunci pe străzi au crezut sincer că ei înşişi schimbă lumea românească, că distrug vechiul regim, că taie răul de la rădăcină şi că fac o revoluţie adevărată. În următorul capitol, intitulat “Noua libertate”, reputatul istoric clujean arată că în ciuda speranţelor puse în evenimentele din decembrie 1989, „s-au afirmat tot liderii comunişti, pe care schimbările aduse de Revoluţie îi surprinseseră în condiţii modeste şi care fuseseră îndepărtaţi de Ceauşescu”.

Nu lipsesc mineriadele. „România apărea în ochii străinilor ca o ţară ciudată, în care minerii şi nu regimul democratic rezolvă problemele grave”, explică Ioan Aurel Pop în lucrare. Despre cei patru preşedinţi pe care i-a avut România după 1989 îi prezintă astfel: după 1989, românii au avut patru preşedinţi, unul de orientare social democrată, fost lider comunist (Ion Iliescu), altul de orientare creştin democrată, fost membru PCR, însă fără funcţii importante (Emil Constantinescu), unul din partea Partidului Democrat Liberal, şi el cândva membru al PCR şi fost reprezentant comercial al României la Anvers înainte de 1989 (Traian Băsescu), şi unul din partea partidului naţional liberal, primul care nu a fost membru al PCR înainte de 1989 (Klaus Iohannis).

Ioan Aurel Pop este profesor universitar, autor şi coautor a peste cincizeci de cărţi, tratate şi manuale şi a peste trei sute de studii şi articole, doctor honoris causa al universităţilor din Alba Iulia, Timişoara, Oradea, Cahul, Galaţi, Sibiu, al Universităţii de Stat din Chişinău, al Universităţii Pedagogice Ion Creangă din Chişinău, al Universităţii Petru Maior din Târgu Mureş, şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Este membru titular al Academiei Române, membru al Academiei Europene de ştiinţă şi Artă de la Salzburg şi membru corespondent al Academiei Europene de ştiinţe, Arte şi Litere din Paris. A activat ca director al Institutului Cultural Român din New York (SUA) şi al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia (Italia). Este director al Centrului de Studii Transilvane din cadrul Academiei Române.

Cosmin PURIŞ