Ultimele două zile… Tribute to Johhny. Tribute to Johnny Răducanu

Au mai rămas două zile… Două la capătul a altor nouă, în care jazz – ul şi nu numai jazz – ul a fost la el acasă. A avut public, s-a bucurat de aplauze la scenă deschisă, a avut parte de soare dar şi de zile ploioase, nivelul general fiind unul peste aşteptări. Păcat este altceva, tot ce este bun şi frumos are până la urmă, sfârşit. Şi Jazz in the Park 2018 va avea finalul prin concertele zilei de 1 iulie, duminică.
Cert este încă ceva. Clujul a fost o Capitală a Jazzului la înălţime, o Capitală care a trezit interes, ca la fiecare ediţie. Practic, Jazz in the Park se află la acelaşi înalt nivel cu care ne-au obişnuit deja TIFF – ul, festivalul Toamna Muzicală Clujeană, Festivalul Mozart, nu sunt singurele reprezentative pentru un oraş de talia Clujului.
Să vedem cum arată cele două zile rămase…
Sâmbătă 30 iunie: Bully (15.00 oră de începere; Bully este unul din DJ-ii români care a creat cu succes o punte între underground şi mainstream; începând din anii 2000, el a cucerit scenele cluburilor din ţară; îi place să creeze experienţe muzicale diversificate pentru publicul său şi combină mai multe genuri precum funky, hip-hop, breakbeat, d’n’b cu tonuri de folk), Alex Man&Gabriela Costa (duo-ul Gabriela Costa (voce) şi Alex Man (chitară) ne-au pregătit un spectacol în ritm brazilian – Miracolul bossa nova; cu numeroase premii şi aprecieri în domeniul muzical, Alex Man este un chitarist şi contrabasist de jazz expresiv şi versatil, colaborând adesea cu big band-uri atât din ţară, cât şi din afară, precum şi cu nume ca István Gyárfás, Rick Condit, Maria Răducanu, Sorin Romanescu, Edi Neumann, Luiza Zan şi mulţi alţii; în acest spectacol, el o va acompania pe vocalista Gabriela Costa, pasionată nu doar de muzică, ci şi de sinesteziile care ne fac viaţa mai frumoasă), Calibro 45 (Calibro 45 este pe scena muzicală din 2001, atunci când a înfiinţat grupul Soulheads împreună cu Rapala şi Mandel; muzica sa este o combinaţie între trip-hop, drum and bass, breakbeats, funk, hip-hop şi soul), Sanem Kalfa&George Dumitriu (dorinţe turceşti, melancolie braziliană, înţelepciune persană asupra iubirii universale şi perspectivă filosofică italiană despre cele 4 anotimpuri sunt cele care stau la baza explorării DANCE-ului; stabilit în Amsterdam, Olanda, duo-ul este cunoscut pentru prestaţiile intense şi pasionale; câştigătorii Montreux Jazz Competition, concurs prezidat de Quincy Jones, Sanem Kalfa cântă creaţii proprii şi aranjamente în 4 limbi diferite: turcă, portugheză, italiană şi engleză), Infusion (noi suntem Diana, Radu, Marius şi Lukas şi servim o infuzie de muzică acustică cu un strop de originalitate. Vom trece împreună prin stări: we’ll have the blues, then we’re going to get funky; dar o să ne şi relaxăm pe jazz şi muzică soft), JazzyBIT (JazzyBIT încheie festivalul Jazz in the Park cu un concert concept dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918; bazat în mod special pe compoziţiile mai melodioase şi lirice din repertoriul lor, JazzyBIT propune o selecţie de piese ce reflectă sentimentele specifice acelor vremuri; piese precum “Poate De Ce”, “Equilibrium” sau “Dream River” transmit bucurie, speranţă, unitate şi se contopesc cu spiritul liber al jazz-ului), Moonlight Breakfast (stilul trupei este fresh, electro, beat, nu-Jazz şi swing).
Duminică 1 iulie: Ufe (Ufe se manifestă ca o explozie de influenţe şi genuri diferite de muzică care creează un stil unic, de la ritmurile Africii şi sunetele tropicale ale Americii Latine, până la ritmuri de jazz, electro şi funk care au pus bazele hip-hop-ului), Kroke (Kroke e un grup care a atins succesul pe multe scene ale lumii în ultimii 25 de ani. Iniţial asociată cu muzica klezmer, stilul Kroke e unul unic care depăşeşte barierele prin improvizaţiile pe care le produc; muzica lor e apreciată de public, dar şi de artişti precum Peter Gabriel, Steven Spielberg, Tomasz Stañko şi Nigel Kennedy), Nicolas Simion&Sorin Romanescu Duo (Nicolas Simion – Sorin Romanescu Duo îi aduc un omagiu marelui jazzman Johnny Răducanu în cadrul concertului Tribute to Johnny, în 30 iunie, la miezul nopţii, iar piesele lui Johnny Răducanu vor fi reinterpretate de cei doi mari muzicieni), Nouvelle Vague (Formaţia vine cu o neaşteptată şi rafinată interpretare a unor piese new wave, punk şi post punk ale unor trupe emblematice precum Depeche Mode, Simple Minds, Sex Pistols, Talk Talk, Robert Palmer, The Sisters of Mercy, Killing Joke, The Clash, Billy Idol, New Order, The Smiths şi The Cure; grupul francez reuşeşte să sune fresh chiar dacă s-au scurs deja 14 ani de la primul lor disc; la acea vreme, Marc Collin si Olivier Libaux, doi compozitori şi producători francezi experimentau în studio o versiune bossa nova a celebrei piese Love Will Tear Us Apart de la Joy Division).
Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie