Uioreanu: „Bugetarii îşi vor primi drepturile cîştigate în instanţă la Paştele cailor”

    Vicepreşedintele PNL Cluj, deputatul Horea Uioreanu, semnalează faptul că deputaţii Puterii din comisia de Buget-finanţe a Camerei au decis să amîne plata drepturilor salariale cîştigate de bugetari în instanţă în urma tăierilor ilegale de salarii. Parlamentarii Opoziţiei au protestat, părăsind sala de şedinţe.

„Deputaţii portocalii-verzulii (PD-UNPR-UDMR) din comisia de buget finanţe şi-au exprimat ieri ura faţă de angajaţii din sectorul bugetar. Ei au decis să «reeşaloneze eşalonarea» graficelor de plată a drepturilor salariale cîştigate de bugetari în instanţă, motiv pentru care parlamentarii PNL şi PSD au părăsit sala de şedinţă”, arată Uioreanu, subliniind că „după principiul ce poţi faci astăzi nu lăsa pe mîine, ci lasă pe poimîine că rezolvă alţii, deputaţii din partidele componente ale arcului guvernamental au decis ca sumele care trebuiau plătite bugetarilor, urmare a unor titluri executorii, pînă la sfîrşitul anului 2011, să fie reeşalonate pe parcursul a încă cinci ani”, precizează deputatul liberal.

Astfel, potrivit acestuia, în cursul acestui an bugetarii nu vor vedea nici un leu, în 2012 „se vor încălzi” cu 5% din valoarea titlului executoriu, în 2013, cu 10%, urmînd ca în 2014 şi 2015 să beneficeze de plata a cîte 25 de procente. Ultima şi cea mai mare tranşă, de 35%, ar urma să le fie virată doar în 2016! „Pentru profesorul de drept neconstituţional Emil Boc, sentinţele judecătoreşti irevocabile şi executorii pot fi modificate cum vrea Puterea”, consideră Uioreanu, întrebîndu-se dacă România mai este stat de drept. „Explicaţia dată de către deputaţii Puterii pentru această ultimă «modificare a modificării» este încadrarea în deficitul bugetar impus de FMI şi crearea premiselor pentru revenirea la salariile de dinainte de 1 iulie 2012! O explicaţie halucinantă în condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu a declarat de curînd că o creştere a salariilor şi a pensiilor anul viitor este imposibilă. În acest context nu pot să nu mă întreb cine minte, preşedintele sau guvernanţii? Sau asistăm la un nou război între preşedinte şi guvernul pe care l-a moşit şi pe care îl ţine în braţe? Indiferent dacă este vorba despre un conflict între palate sau doar de eterna luptă a actualei puteri cu angajaţii din sectorul bugetar, cert este faptul că peste un milion de oameni stau «cu dreptatea în mînă» şi sînt nevoiţi să trăiască la limita sărăciei”, punctează liberalul clujean.

Totodată, Uioreanu spune că „incompetenţa guvernării Boc” determină medicii să imigreze, profesorii să părăsească sistemul de învăţămînt şi funcţionarii publici să-şi pună capăt zilelor disperaţi că nu îşi mai pot asigura traiul zilnic. ”Pentru bugetari devine din ce în ce mai clar că, atîta vreme cît verzulii-portocalii se află la putere, îşi vor primi banii cîştigaţi în instanţă la Paştele cailor”, conchide Uioreanu.
Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie