UDMR se opune unei regionalizări care “destramă” judeţele în care maghiarii sînt majoritari

Senatorul UDMR Marko Bela consideră că regionalizarea nu se va face în acest an şi afirmă că Uniunea nu va accepta ca prin acest proces să aibă loc o slăbire sau o destrămare a judeţelor în care reprezentanţii comunităţii maghiare sunt majoritari.

“Trebuie să vă spun sincer că eu nu sunt deloc dezamăgit dacă se amînă sau dacă nu va avea loc această regionalizare, pentru că de la început am spus că nu sunt de acord cu reorganizarea administraţiei noastre, în aşa fel încît să complicăm Marko-Bela-004şi mai mult birocraţia şi să includem între judeţe şi Guvernul central un alt nivel al administraţiei, regiunile”, a declarat Marko Bela, marţi, la RFI.

El a atras atenţia asupra faptului că fără modificarea Constituţiei nu se poate face reorganizarea administrativă, iar procesul de modificare a Legii fundamentale nu pare să aibă loc în acest an. “Eu nu sunt sigur că se va face (regionalizarea – n.r.), pentru că pînă acum nu am văzut o concepţie foarte coerentă privind această regionalizare. Nimeni nu a reuşit să explice de ce ar reforma în mod benefic administraţia noastră o astfel de reorganizare”, susţine senatorul UDMR.

El consideră că nu este valid argumentul potrivit căruia absorbţia fondurilor europene s-ar îmbunătăţi dacă ar avea loc un proces de regionalizare. “Am auzit şi eu acest singur argument (privind eficientizarea absorbţiei fondurilor europene prin regionalizare – n.r.). În rest, în mod neoficial, bănuiesc că ar fi vorba de intenţia de a sparge actualele structuri ale judeţelor, care după unii sunt prea mult închegate şi de a crea alte structuri din partea coaliţiei guvernamentale, care să fie controlate de actualii guvernanţi. Dar o astfel de viziune, cum să spun, de fapt demonstrează o miopie politică foarte mare, pentru că vor veni şi alte guverne şi aşa mai departe. Cei care vor să reformeze administraţia trebuie să gîndească în perspectivă. Eu nu afirm că actuala împărţire administrativ-teritorială este foarte bună. În “68 a avut loc reorganizarea administraţiei încă în regimul comunist, deci bineînţeles că sunt de acord că unele lucruri ar trebui regîndite, dar nu să le stricăm, ci să le îmbunătăţim”, a explicat Marko Bela.

El susţine ideea că judeţele unde maghiarii sunt majoritari nu ar trebuie destrămate. “În acest moment, în România există o zonă majoritar maghiară, este vorba de Ţinutul Secuiesc, în primul rînd despre cele două judeţe Covasna şi Harghita. Acolo, comunitatea maghiară este în majoritate. (…) Nu ştiu de ce ar trebui să acceptăm să destrămăm sau să slăbim acele judeţe şi să avem regiuni unde reprezentanţii comunităţii maghiare nu au un cuvînt decisiv. Nimeni nu a reuşit să-mi explice de ce nu ar fi spre binele întregii societăţi dacă maghiarii au şi ei în anumite zone astfel de atribuţii sau o astfel de putere. Cei care contestă criteriul etnic şi ne spun că de fapt nu vor ca în cursul reorganizării administrative să se ia în considerare şi criterii etnice de fapt ei înşişi aplică criterii etnice, pentru că dacă nu vrei zone sau administraţii majoritar maghiare, ci vrei administraţii majoritar româneşti, tot după criterii etnice te gîndeşti”, susţine senatorul UDMR.

Potrivit acestuia, o “destrămare” a judeţelor în care maghiarii sunt majoritari ar duce la crearea unor frustrări. “Vom crea o frustrare enormă în cadrul comunităţii maghiare, ceea ce nu are numai efecte sentimentale, ci are efecte foarte dăunătoare în ceea ce priveşte convieţuirea celor două etnii, în ceea ce priveşte integrarea comunităţii maghiare în societatea românească”, a afirmat Marko Bela.

Articole din aceeasi categorie