Trei noi cărţi semnate Berthold Aberman

BERTHOLD ABERMAN s-a născut la 27 ianuarie 1932, în oraşul Galaţi. În anul 1941, părinţii se stabilesc la Bacău, unde autorul face şcoala primară şi o parte din clasele liceale la „Liceul Ferdinand”. În 1944 se mută la Bucureşti, continuînd liceul la „Profesorii Asociaţi” şi Liceul „Ciocanul”. Este absolvent al Şcolii de Ofiţeri Topografi din cadrul Institutului Geografic Militar Bucureşti, promoţia 1952. După absolvirea unor cursuri specifice învăţămîntului militar, intră în Corpul Ofiţerilor Superiori. I se conferă numeroase ordine şi medalii, trece în rezervă, la cerere, în anul 1982. În anul 1986 se stabileşte în Israel, unde lucrează ca specialist în măsurători terestre. Este redactor la ziarul local din Nazaret Illit, „PERSPECTIVA” şi este colaborator permanent, semnînd în diverse publicaţii de limbă română din Israel; membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română şi membru al Asociaţiei Scriitorilor Militari din România.

A fost distins, în anul 2009, cu premiul OMNIA, de Asociaţia Scriitorilor Militari din România. În anul 2010 primeşte DIPLOMA DE ONOARE, în semn de preţuire a activităţii, din partea Bibliotecii Militare Naţionale din România, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înfiinţare.

Este inclus în volumul lui Ion Cristofor – Scriitori în Ţara Sfîntă, Vol. 3, 2004, şi, în anul 2012, în volumul: Româneşte la Ierusalim.

A primit Diploma de excelenţă din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Galaţi_Brăila, 2009, pentru opera romanescă. În 2011 a fost distins cu prestigiosul „Premiu pentru Literatură al Fundaţiei Ianculovici”, Haifa. În 2013 – Premiul Max Blecher, pentru volumul „VIAŢA, O ILUZIE” – Cartea anului, acordat de Centrul Cultural Israeliano_Român şi revista „Maximum”.

Scriitorul este menţionat în „ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI DE PE TOATE CONTINENTELE”, Editura Cetatea Cărţii, Bucureşti, 2014, şi în „ANTOLOGIA” editată de revista „SINGUR”, din Tîrgovişte. Este „CAVALER AL LIMBII ROMÂNE” (2014), distincţie acordată de Centrul Cultural Israeliano_Român din Tel AVIV şi revista „Maximum”.

Citat în volumul „Scriitori israelieni de Limbă Română” al criticului literar Ioan Holban, împreună cu alţi 12 scriitori. În 2016 primeşte Premiul de excelenţă, acordat de Editura Familia, pentru activitatea literară şi contribuţia la ridicarea nivelului literar al scrisului românesc din Israel. Autor a încă 20 de cărţi, în afara celor 3 apărute acum la Editura Napoca Star.

D’ALE VIEŢII

Am adunat cîteva povestiri, de fapt mici fragmente de viaţă şi din viaţă. Autentic, cum s-au petrecut şi nu cum aş fi dorit să se desfăşoare, nu într-o ierarhizare specială, ci aşa cum memoria le-a readus dintr-un trecut încă prezent în subsidiar, în dorinţa de a nu intra în negura vremii, care se aşterne treptat. Mă implic, dar vă şi implic în fiecare dintre povestiri, mai lungi sau mai scurte, spre a vă oferi posibilitatea de a vă întreba: oare eu, în aceeaşi situaţie, cum aş fi reacţionat? Scriu cu sufletul, aşa cum au afirmat numeroşi cititori sau critici. Povestirile prind laturile psihologice ale eroilor, povestirile sînt scrise într-un limbaj accesibil, dau posibilitatea cititorului a se aclimatiza imediat cu stilul scriitorului. Este o carte ce nu trebuie să lipsească din bagajele celor ce vor să petreacă plăcut în orice weekend. Să recunoaştem că viaţa însăşi este o poveste pe care o parcurgem fiecare, diferit sau asemănător…

CORABIA SPERANŢELOR

Uneori, plutind pe corabia speranţelor, cea care ne poartă neîncetat, uneori am ajuns la ţărm, alteori am eşuat, dar speranţa ne-a întovărăşit întotdeauna. Se spune că speranţele mor ultimele, dar să nu uităm că şi ele mor, naufragiind odată cu Corabia speranţelor. Am rătăcit, am visat la iluzia vieţii şi, uneori, a trebuit să avem puterea, naivitatea şi optimismul de a înţelege că presupun recunoaşterea realităţii. Ne punem zălog viaţa visînd, facem sacrificii şi, în final, nu sîntem siguri de împliniri. Şi, totuşi, izvorul speranţelor nu seacă, chiar dacă atît de multe corăbii purtînd iubirea, dragostea eşuează. Rămîn cel puţin visele. Ne rugăm bunului Dumnezeu să învingă mereu zarea speranţelor noastre. Albert Camus spunea că nu vei fi niciodată fericit dacă vei continua să cauţi ce este fericirea. Nu vei trăi niciodată dacă vei căuta sensul vieţii. Atunci cînd crezi, presimţi sau presupui o simplă supoziţie, oricum constituie o atitudine de neîncredere faţă de partener, că ar avea o vină sau o intenţie rea. Teama de a pierde dragostea sau existenţa unui rival sau preferinţa pentru altcineva produce durere, mai ales cînd nu e motivat de ceva probabil. Încrederea stă la baza oricărei relaţii de dragoste, altfel existînd riscul destrămării…

ACTIVISTUL

…Singura posibilitate este doar de a mă întoarce, şi aceasta doar cu gîndul, la drumul parcurs din trecutul atît de apropiat, spre azi. Am crezut sincer, am fost devotat pînă la un moment dat, am dăruit tinereţea cauzei, am ajuns pe culmi dăruind un tribut uriaş vieţii, scopurilor colective neglijîndu-mi interesele proprii, ca să descopăr adevărul şi să-mi revin. Am fost între două lumi, dar numai cea de a doua mi-a adus adevărata fericire, liniştea sufletească. M-am înălţat, am decăzut şi am reajuns la normal. Am decăzut de pe culmi spre a urca altele, dar cu ce tribut. De la certitudini la îndoieli a fost un drum pe care I-am parcurs. Ştergîndu-mi o lacrimă, realizez că durerii a urmat satisfacţia, aflînd adevărul. Azi, nu mai am îndoieli. Apele prezentului au scos la iveală adevărata fericire…

CRONICAR