Trei artiste din Cluj reinterpretează IA

Galeria Galateca * Bucureşti
Expoziţia MĂIASTRA, ediţia a VI-a, deschisă în perioada până la 8 septembrie, reinterpretează tematica identitară dintr-o nouă perspectivă. Cele trei artiste din Cluj, câstigătoare ale apelului de proiecte IA – Altfel, Ioana Olahuţ, Elena Ilash şi Alexandra Mureşan, aparţin unor diferite categorii artistice şi propun un concept original.
Instalaţia MĂIASTRA. IA-Altfel/EA-Altfel cuprinde lucrări de pictură, sculptură, în tehnică mixtă, fier şi sticlă. Ioana Olahuţ, Elena Ilash şi Alexandra Mureşan sunt câştigătoarele apelului de proiecte lansat de Galeria Galateca în acest an pentru conceptul MĂIASTRA.
Elena Ilash: „Făuresc obiecte, forme în care tumultul de conexiuni, întâlnirile dintre planuri şi materii constituie un amalgam de elemente formale, care sunt suspendate în spaţiu într-o coborâre gravitaţională sau într-o sens crescător. Transpunerile mele sunt de cele mai multe ori o negare a plinului, o absenţă a unui corp propriu-zis”.
Ioana Olahuţ: „Cu o apetenţă deosebită pentru tot ce este bine gândit şi cu o afecţiune continuă vizavi de tot ce e produs manual, arta pendulează între pictură, scenografie şi instalaţie, provocând convieţuirea intimă a unor elemente provenite din lumi aparent diametral opuse, care creează prin asociere noi spaţii conceptuale, emoţionale şi estetice. Relevante pentru dimensiunea contemporană a conceptului de metamorfoză, ultimele sale lucrări sunt reflecţii vizuale asupra graniţei fragile dintre natural şi artificial, asupra riturilor de trecere, indiferent că sunt de natură biologică, psihologică sau socială, asupra experienţelor-limită care încremenesc ori accelerează dezvoltarea, dezvăluind o lume a muchiilor existenţiale”.
Alexandra Mureşan. „Parafrazându-l pe Andre Malraux, eu cred că secolul XXI va fi un secol al sticlei sau nu va fi deloc. Iar asta pentru că sticla stă sub semnul transparenţei, ca şi democraţia. Ca şi iubirea.”
Galateca organizează acest proiect în colaborare cu Neo Art, IMDD, Institutul Cultural Român şi Uniunea Artiştilor Plastici din România.
Programul „Măiastra – Povestea nespusă a iei” aduce în centrul atenţiei ia ca simbol identitar şi obiect de artă. Iniţiat de Galeria Galateca in anul 2013, programul a generat zeci de proiecte şi expoziţii în ţară şi în străinătate, adunând laolaltă zeci de artişti, designeri, curatori, bazându-se pe recuperarea identitară.

Articole din aceeasi categorie