TRADIŢII NIPONE LA MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI

La Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituţie publică de cultură care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a avut loc sâmbătă, 17 februarie 2018, vernisajul expoziţiei Tradiţii Nipone, cea mai mare expoziţie de obiecte japoneze prezentată până acum publicului clujean. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa a peste 200 de persoane, dovedind existenţa unui interes real al publicului pentru astfel de evenimente.
În deschidere, s-au adresat publicului Ioan Alin Nistor (decanul Facultăţii de Business, UBB), ElizabethAskren (preşedinte, Cluj International Women’s Club), DaisukeKudo (reprezentant al comunităţii japoneze din Cluj), Patricia Kudo şi Cristina Mihaela Pop, organizatoarele evenimentului, precum şi reprezentanţii Muzeului Etnografic al Transilvaniei: Tudor Sălăgean (director) şi Gabriela Rădoiu Leş (şef secţie marketing, comunicare, proiecte).
A bucurat invitaţii, cu vocea ei minunată, doamna AtoKawara, soprană japoneză, colaboratoare a Operei Romane din Cluj, care a interpretat un cântec tradiţional de dragoste din ţara sa natală.
S-au alăturat organizatorilor numeroşi reprezentaţi de toate vârstele ai comunităţii japoneze din Cluj, îmbrăcaţi în ţinute tradiţionale, dar şi studenţi japonezi ai Facultăţii de Business din cadrul Universităţii Babeş Bolyai.
Expoziţia Tradiţii Nipone prezintă o mare varietate de kimonouri pentru toate anotimpurile, vârstele şi ocaziile (inclusiv spectaculoase kimonouri de nuntă), accesorii vestimentare, katane, dar şi o multitudine de obiecte legate de ritualurile de sărbătoare, de festivaluri, dar şi de viaţa cotidiană a japonezilor.
Obiectele au fost puse la dispoziţia vizitatorilor de către organizatoare, cu sprijinul ambasadei Japoniei la Bucureşti şi a comunităţii japoneze din Cluj-Napoca. Expoziţia îşi doreşte să familiarizeze publicul cu patrimoniul cultural al uneia dintre marile naţiuni ale lumii, care ştie să îşi aprecieze şi să îşi păstreze tradiţiile, reprezentând, din acest punct de vedere, un model recunoscut pe plan mondial şi un exemplu de urmat. În acelaşi timp, expoziţia Tradiţii Nipone este prima dintr-o serie de manifestări prin care Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi partenerii săi îşi propun să aducă cultura japoneză mai aproape de publicul din România.
Expoziţia este deschisă până în 18 martie 2018 la sediul central al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr 21. Program de vizitare: de miercuri până duminică, între orele 10 şi 18.

Articole din aceeasi categorie