Tinerii noştri de aur

Sunt, cu adevărat de aur, chiar dacă premiul obţinut, într-o confruntare sau alta, nu se măsoară neapărat în medalii, ci în diplome, felicitări şi, în cele din urmă, în recunoaştere naţională sau internaţională. O astfel de premiantă „de aur” este concitadina noastră Andreea BĂRBÎNŢĂ, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Inutil să mai spunem că, pe durata studiilor gimnaziale şi liceale, a acumulat atâtea premii încât i-ar ajunge pentru o viaţă! Dar, ambiţioasa noastră nu se opreşte aici. Recenta ei participare la un mare concurs internaţional, desfăşurat în Franţa, s-a soldat iarăşi cu un premiu, şi nu oricare, ci chiar Premiul I. Andreea BĂRBÎNŢĂ a participat cu o lucrare în limba franceză la concursul DÉFENSE ET ILLUSTRATION DE LA LANGUE FRANÇAISE, organizat de Association des Membres de l’Ordre des Palmes Académiques (AMOPA). Cu 115 filiale în Franţa şi în comunităţi francofone de peste mări, precum şi cu 42 de filiale în alte ţări, AMOPA se ocupă de apărarea şi promovarea limbii şi culturii franceze în Franţa şi peste hotare, concursul propunându-şi descoperirea şi premierea tinerelor talente literare. Concurând la categoria Prix d Expression Ecrite de la langue francaise (pentru clasele liceale), Andreea BĂRBÎNŢĂ şi-a adjudecat Premiul I, la aceeaşi categorie poziţia a doua fiind ocupată de o elevă din Suceava.

Felicitări concurentelor care au reprezentat România, iar clujencei, în mod special, urarea să să menţină întotdeauna între tinerii noştri de aur!

M.B.

Articole din aceeasi categorie