TIFF 2019

p { margin-bottom: 0.1in; direction: ltr; color: rgb(0, 0, 10); line-height: 120%; text-align: left; }p.western { font-family: „Liberation Serif”,serif; font-size: 12pt; }p.cjk { font-family: „Droid Sans Fallback”; font-size: 12pt; }p.ctl { font-family: „FreeSans”; font-size: 12pt; }a:link { }

În topul preferinţelor, “Maria, inima României”

În Barometrul General, pentru a treia zi consecutiv pe prima poziţie se află documentarul lui Trevor Poots (scenariul, regia) dedicat Reginei Maria. Regină prezentată prin rolul politic, dar şi prin momente din viaţa privată.

Nepoată a Reginei Victoria, ea s-a căsătorit cu Prinţul Moştenitor al României în 1893. I-a fost dat să conducă Ţara în timpul primului Război Mondial, practic până la Concferinţa de Pace de la Paris, 1919. A devenit astfel, una dintre cele mai faimoase femei din întreaga lume, fiind în centrul atenţiei generale prin acţiunile întreprinse pentru realizarea Marii Uniri şi crearea României Mari.
Clasamente…
Premiul Publicului: continuă să conducă Copilul – problemă 4.60, urmat de Dama de cupă 4. 43, Fără sfârşit 4.35, Umoristul 4. 10, Monştri 4.09…

Barometrul General: cum am scris mai sus, conduce Maria, inima României 4. 86 producţie urmată la mică distanţă însă, de Generaţia Woodstock 4. 83, Nu – ţi feri privirea 4. 79, Casa cu lacăt 4. 66, Elefantul nemişcat 4. 65, Versuri pocite 4. 61, Dispariţia mamei mele şi Copilul – problemă/ambele cu 4. 60…

Spuneam că sigur vor mai fi surprize. De data aceasta, surpriza o constituie intrarea în calsament a peliculei Generaţia Woodstock (Statele Unite, regia Barak Goodman).

Generaţia Woodstock este povestea cu început în august 1969, când sute de mii de oameni se strâng pe terenul unei ferme din statul New York pentru a asista la concertul vieţii lor. Această întâlnire va genera o adevărată revoluţie culturală. Filmul în sine este unul aniversar, marcându-se astfel 50 de ani de la celebrul eveniment.

A fost lansată platforma de streaming TIFF Unlimited!

La cea de-a 18-a ediție, Festivalul Internațional de Film Transilvania lansează prima platformă de streaming ce continuă online experiența de festival, TIFF Unlimited – produs unic atât în România, cât și în rândul festivalurilor din Europa Centrală și de Est.

TIFF Unlimited, proiect de anvergură care completează lista inițiativelor propuse anual pentru promovarea cinematografiei românești și internaționale, este o platformă de streaming (VoD) care permite abonaților accesul la filme din selecția festivalului, precum și filme de autor, independente sau premiate, indisponibile pe alte canale.

Proiecţie de gală cu “La Gomera”!

vineri 6 iunie, 19. 30 * Casa de cultură a studenţilor

La foarte scurt timp după premiera mondială de la Cannes, în cadrul competiţiei oficiale, La Gomera, regia Corneliu Porumboiu (în distribuţie Vlad Ivanov, Catrinel Marlon, Rodica Lazăr, Agusti Villaronga), are parte de premiera românească.

După nominalizarea la Palme d’ Or, filmul intră în secţiunea Zilele Filmului Românesc.

La Gomera”, al cincilea – lea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, este povestea lui Cristi, poliţist din Bucureşti, corupt de traficanţii de droguri. În vizorul superiorilor săi, el este pus sub ascultare telefonică. Totuşi, Cristi se va lăsa atras de sulfuroasa Gilda pe insula La Gomera (Canare) din Spania. Acolo el trebuie să înveţe repede ‘el silbo’, o limbă fluierată ancestrală, secretă, pentru a – l putea elibera pe un mafiot încarcerat… la surprinzător sau nu, la Bucureşti.

Demostene ŞOFRON

Foto Traian NECHITA


Articole din aceeasi categorie