Teatrul Naţional Cluj – Napoca. Premieră cu “Meşterul Manole” de Lucian Blaga

sâmbătă 9 iunie, 19. 00
Piesa Meşterul Manole a fost scrisă între 1 mai şi 15 septembrie 1926 şi publicată în 1927 la Editura Dacia Traiană din Sibiu. Premiera absolută a avut loc în 6 aprilie 1929 la Teatrul Naţional din Bucureşti în direcţia de scenă a lui Soare Z. Soare, rolul lui Manole fiind interpretat de A. Pop Marţian, iar al Mirei de Aura Buzescu. La 11 februarie 1930 a avut loc premiera piesei la Teatrul Naţional din Cluj în regia lui Ştefan Braborescu, Manole fiind Ion Tâlvan, iar Mira V. Cronwald.
Lucian Blaga a prelucrat mitul Meşterului Manole, de largă circulaţie în sud-estul european, în care iubirea puternică, mai presus de viaţă a lui Manole pentru Mira se îmbină cu patima de zămislire a unei opere care să sfideze timpul. Manole, fiinţă luciferică, luptă pentru cucerirea eternităţii prin propria creaţie. Face totul cu măsură şi socoteală, respectând proporţii, calculând soliditatea temeliilor, în timp ce stareţul Bogumil nu crede în măsurători, în număr, „numai în iad se socoteşte“, spune el; „În împărăţia lui Dumnezeu, a socoti e un păcat ceva mai mic decât necinstirea sâmbetei, dar neapărat mai greu decât călcarea poruncii a şasea”.
Bogumil este cel care-l îndeamnă pe Manole la jertfa omenească: „sufletul unui om clădit în zid ar ţine împreună încheieturile lăcaşului (…) Sufletul iese din trupul hărăzit viermilor şi intră învingător în trupul bisericii, hărăzit veşniciei.” Eretic prin credinţa lui, Bogomil maniheistul crede într-un Dumnezeu imperfect, de o natură duală: binele şi răul coexistând în El. Chiar îşi pune o întrebare menită a răscoli credinţa lui Manole: „Dar dacă întru veşnicie bunul Dumnezeu şi crâncenul Satana sunt fraţi? Şi dacă îşi schimbă măştile înşelătoare că nu ştii când e unul şi când celălalt? Poate că unul slujeşte celuilalt”.
Blaga dezvoltă această idee în una dintre poeziile lui, Pax Magna: ”Pe semne – învrăjbiţi / de-o veşnicie Dumnezeu şi cu Satana / au înţeles că e mai mare fiecare / dacă-şi întind de pace mâna. Şi s-au împăcat / în mine: împreună picuratu-mi-au în suflet / credinţa şi iubirea şi-ndoiala şi minciuna“.
Ideea de jertfă omenească apare chiar în momentul în care Mira, cu picioarele pe Găman, „joacă“ rolul bisericii, fără ca aceasta să se prăbuşească, fapt menit a ilustra soliditatea unor ziduri pătrunse de viul sângelui, de sufletul veşnic al omului. Seninătatea pe care o cere ea meşterilor înneguraţi, râsul şi voioşia ei, fac parte din jocul de-a moartea şi de-a veşnicia la care iubitul ei Manole o supune, ascultând de îndemnul bogumilic: „Fă, nu te mai gândi!“. Piesa reprezintă un moment unic în dramaturgia română, coagulând magicul, sacrul, profanul, misteriile, într-o copleşitoare fuziune a spiritului uman cu cel universal.
Piesa a mai fost pusă în scenă la Naţionalul clujean de regizorul Alexa Visarion în 1973. Iată că acum, după treizeci şi patru de ani, un tânăr regizor, Andrei Măjeri – aflat la a patra colaborare cu Teatrul Naţional din Cluj, după Cutia Pandorei de Katalin Thuróczy (2014) şi două spectacole pe texte de Rodrigo García, Agamemnon şi Moarte şi Reîncarnare într-un cowboy (2015 şi 2016) – se apleacă asupra textului blagian, propunând o viziune modernă. Spaţiul de joc, conceput de Mihai Păcurar şi costumele aparţinând artistului-designer Lucian Broscăţean completează armonios gândul regizorului, alcătuind un cadru de o simplitate austeră în care povestea făuritorului de biserici şi a sacrificiului dincolo de fire primeşte, cu atât mai mult, o tulburătoare profunzime. Dar nu vrem să dezvăluim mai mult din misterul în care se creează acest spectacol pentru a nu ucide tainele şi a nu distruge corola de minuni a lumii.
Meşterul Manole de Lucian Blaga : regie şi ilustraţie muzicală Andrei Măjeri; decor şi video design: Mihai Păcurar; costumele şi stylling: Lucian Broscăţean; coregrafie şi mişcare scenică: Sinkó Ferenc; pregătire muzicală: Katalin Incze; încălţăminte: Mihaela Glăvan; consultant creativ: Liana Martin; maestru de lumini: Jenel Moldovan; în distribuţie: Manole: Sorin Leoveanu, Mira: Romina Merei, Stareţul Bogumil: Ionuţ Caras, Găman: Radu Lărgeanu, Întâiul (a fost cândva cioban): Mihai-Florian Niţu, Al doilea (a fost cândva pescar): Cosmin Stănilă, Al treilea (a fost cândva călugăr): Radu Dogaru, Amfitrion spectacol / Doamna lui Vodă: Miriam Cuibus, Vodă: Ioan Isaiu, Solii lui Vodă: Anca Hanu, Sânziana Tarţa, Umbra lui Manole: Ruslan Bârlea, Protestatarul / Arhanghelul: Cristian Rigman, Femeile: Adriana Băilescu, Elena Ivanca, Irina Wintze, Călugării (copii): Dragoş Bârlea, Tudor Corb, Teodor Pop-Curşeu, Alex Todea

Eugenia ŞARVARI

Articole din aceeasi categorie