Teatrul Naţional Cluj – Napoca

Primele spectacole în 2019. De la “Svejk în concert” la “Declaraţie”

Se reiau spectacolele Naţionalului clujean, primele două fiind programate pentru finalul acestei săptămâni şi mă refer la Svejk în concert, respectiv Declaraţie.

Sâmbătă 5 ianuarie 2019, 19. 00, este programat Svejk în concert după Peripeţiile bravului soldat Svejk de Jaroslav Hasek, spectacol ce a avut premiera la 21 decembrie 2017. Este înainte de toate, spectacolul – concert care binedispune, o dovedesc şi sălile pline cu care s-a jucat încă din seara premierei, spectacol sold out mai bine spus. Firesc dacă ne gândim la faptul că Svejk în concert este un spectacol antrenant, o poveste cursivă, generatoare de râsete şi aplauze la scenă deschisă. Merit al întregii echipe artistice începând cu Ada Milea şi continuând cu Cristian Rusu (scenografia), Anca Hanu (asistenţă muzicală), Jenel Moldovan (lumini), Adrian Cucu (‘Svejk’), Cătălin Herlo (‘Otto Katz’), Radu Dogaru (‘Cadetul Marek’), Mihnea Blidariu (‘Balon’, ordonanţa locotenentului Dub), Cristian Rigman (‘Vodicka’), Miron Maxim (‘Locotenentul Dub’), Matei Rotaru (‘Locotenent major Lukas’), Anca Hanu, Sânziana Tarţa (‘Doamnele’), Nucu Pandrea (‘Colonelul’), Giovanni Mateescu (‘Ordonanţa Colonelului’).

Am scris de mai multe ori despre spectacolul concert Svejk în concert, meritat dacă ne gândim că se vede şi se revede cu multă plăcere.

Declaraţie” de Tudor Muşatescu la a 87 – a reprezentaţie

duminică 6 ianuarie, 19. 00 * Studio Euphorion

Încet, încet, Declaraţie se îndreaptă spre reprezentaţia cu numărul 100. Argumentul este unul şi bun, excelenta interpretare marca Elena Ivanca. Un one – woman show susţinut cu brio. Şi exact ca şi în cazul lui Svejk în concert, şi Declaraţie se joacă sold out încă de la apariţia afişului!

Declaraţie a intrat în anul 19 al existenţei sale. Existenţă din care nu au lipsit aplauzele, florile, buna dispoziţie. Elena Ivanca este aceeaşi dar şi cu totul alta cu fiecare reprezentaţie. Ştie să atragă spectactorii, ştie cum să-i implice în spectacol, făcând din fiecare partener de tablou (şi sunt patru tablouri distincte, patru personaje bine individualizate şi personalizate: ‘Mimicela’, ‘Ninetta Sorcoveanu’, ‘Dezida Coşovete’, ‘Ţuşca Vilmoş’), un participant activ, improvizaţia fiind cheia tuturor reuşitelor scenice. Totul este să intri în joc, să improvizezi intrând în substanţa textului şi în jocul Elenei Ivanca.

Cu siguranţă, 2019 va duce Declaraţie la nivelul celor 90 de reprezentaţii, 2020 fiind pasul spre… 100. Pot doar spune atât, ce frumos au trecut cei 18 ani! Mulţumim Elena Ivanca!

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie