Teatrul Naţional Cluj-Napoca 100

p { margin-bottom: 0.1in; line-height: 120%; }

Proiecte ambiţioase în Stagiunea Centenară

Conferinţa de presă de marţi, 17 septembrie, a dechis oficial Stagiunea Centenară a Naţionalului clujean. Una cu “proiecte ambiţioase, una care debutează cu două premiere, “Porno” de Visky Andras, care va avea loc vineri, 20 septembrie, în Studioul Euphorion, regia Răzvan Mureşan, respectiv “Furtuna” de William Shakespeare, în regia lui Tompa Gabor. Urmează tradiţionalele Întâlniri internaţionale de la Cluj sub motto-ul ÎMPREUNĂ, întâlniri la cea de a 9-a lor ediţie.Tot în anul acesta este prevăzută şi premiera la “Singur printre mârlani” pe un scenariu de Andrea Gavriliu, după Florin Bican, regia Andrea gavriliu. Finalul de an 2019 înseamnă 100 de Ani de Teatru în Limba Română la TEATRUL NAŢIONAL din Cluj-Napoca, eveniment important, marcat între 3 şi 7 decembrie, când vom prezenta cele mai bune spectacole ale Naţionalului nostru. 2020 aduce încă în februarie, o nouă premieră, “Ubu în concert”, spectacol-concert de Ada Milea, după Alfred Jarry. Urmează reluarea spectacolului “Elling” de Axel Hellstenius şi peter Naess, regia şi adaptarea lui Sorin Misirianţu, după care sunt prevăzute “Procese la Teatru. Episodul II: Meşterul Manole”, în regia lui Ionuţ Caras. Stagiunea 2020-2021 se deschide cu premierele la “Demonii” după Dostoievski”, regia Tudor Lucanu, şi “Caligula” de Camus, în regia lui Răzvan Mureşan. Deviza noastră este ÎMPREUNĂ. Suntem două Teatre foarte puternice. Suntem două culturi puternice. Mergem împreună mai departe, supravieţuim, rezistăm. Primim bani, dar aceşti bani sunt altfel distribuiţi de Ministerul Culturii. Banii pentru producţii au scăzut cu aproape 70%. Şi totuşţi rezistăm, căutăm să ne prezentăm la standarde înalte, reclamate de o scenă teatrală naţională. ”, am citat din cele postulate de Mihai Măniuţiu, director al teatrului.

Prima premieră: “Porno” de Visky Andras

vineri, 20 septembrie, 19. 00

Visky Andras este director artistic al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. În scrisul său se regăsesc volume de poezie, proză, teatru mai ales şi mă refer la “Evadarea”, “Discipolii”, “Julieta”, “Vinerea lun gă”, “Alcooliştii”, “Născut pentru niciodată”, “Am omorât-o pe mama”, “Porno”, aceasta din urmă la câteva zile de premiera naţională. Spun naţională având în vedere faptul că ea s-a jucat deja pe scene din Statele Unite, Franţa, Ungaria şi Polonia.

Porno de Visky Andras, traducerea în limba română de Dosa Andrei; regia şi scenografia Răzvan Mureşan; video Marius Mureşan, maestru de lumini Jenel Moldovan; în distribuţie Alexandra Tarce, Irina Wintze, Miron Maxim, Ruslan Bârlea, Cosmin Stănilă, Radu Dogaru, Radu Lărgeanu.

Asupra premierei la “Furtuna” voi reveni în preajma avanpremierei.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie