Teatrul de Păpuşi ‘Puck’

Week – end cu “Sărmanul Djoni și Arnika” şi “Capra cu trei iezi”

Cei mici sunt așteptați în acest weekend la Teatrul de Păpuși „Puck” cu două spectacole deosebite. La secția maghiară se va juca sâmbătă 27 octombrie, 11. 00, „Sărmanul Djoni şi Arnika”, după Ervin Lázár, iar artiștii secției române vor prezenta duminică, 28 octombrie două reprezentații ale spectacolului „Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă, 11. 00 şi 12. 30.

Sărmanul Djoni şi Arnika” este un spectacol adaptat după povestea lui Ervin Lázár, despre dragoste adevărată, responsabilitate, loialitate, perseverență, libertate și multe alte valori fundamentale. Regia este semnată de Varga Ibolya. Din distribuție fac parte Csortán Márton, Giriti Réka, György László, Kötő Áron, László Réka, Patka Ildikó, Urmánczi Jenő.

Îndrăgită de generaţii întregi de spectatori, “Capra cu trei iezi” respectă convenţia clasică a păpuşilor la paravan. Punerea în scenă face apel, fără menajamente, la sentimente reale, la situaţii de viaţă, la tipuri de caractere, formând astfel un bagaj emoţional şi raţional cu care copilul rămâne după plecarea din sala de spectacol. Scenariul și regia sunt semnate de Doina Dejica, iar scenografia de Epaminonda Tiotiu. Din distribuție fac parte Frunzina Anghel, Ionuț Constantinescu, Ramona Atănăsoaie/Angelica Pamfilie, Laura Corpodean/Călin Mureșan și Adina Ungur.

Articole din aceeasi categorie