Teatrul de păpuşi ‘Puck’. Metafore şi simboluri în „Ţara lui Împreună”

Sâmbătă, 23 iunie, 11.00, este programat spectacolul „Legenda Sfântului Ladislau”, în regia lui Szentirmai László. De asemenea, duminică, 24 iunie, de la aceeaşi oră 11.00, micii spectatori clujeni sunt aşteptaţi la o nouă reprezentaţie a spectacolului „Ţara lui Împreună”, a cărui premieră a avut loc recent, la Zilele Clujului. Un detaliu special al acestuia este faptul că redă într-o atmosferă idilică frumuseţea şi valorile tradiţionale româneşti. Un element inedit este ilustraţia muzicală, semnată de Sebastian Hamburger, artist care face parte din trendul lansat de trupa Subcarpaţi.
„Ţara lui Împreună” este un spectacol bogat în metafore şi simboluri, cu trimiteri la înfăptuirea Marii Uniri. Basmul conţine motive şi elemente întâlnite adesea în baladele populare şi istorice. Textul original, scris de Ovidiu Pecican, ilustrează povestea a trei tinere fecioare: Silvana Transilvana, Oltiţa Munteniţa şi Moldovioara Vioara. Ele sunt fiicele lui Românaş şi sunt răpite de trei mari împăraţi, dar salvate, în cele din urmă, de alţi trei feciori voinici şi neînfricaţi. Atmosfera de voioşie şi blândeţe din acest univers mioritic se regăseşte în spectacolul omonim regizat de către M. Chris Nedeea.
Distribuţia este formată din actorii: Frunzina Anghel, Iulian Lungu, Călin Mureşan şi Angelica Pamfilie. Ilustraţia muzicală este semnată de Sebastian Hamburger, scenografia de Elena Ilaş, iar sculptura de Florin Marin. Sâmbătă, 23 iunie, de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Legenda Sfântului Ladislau”, scris, proiectat şi regizat de către Szentirmai László. Conceptul propus de artist îmbină lumea vizuală a vechilor codexuri cu pasiunea faţă de tehnica „Paper Theater”, ilustrând povestea prin jocuri de umbre şi siluete.
Muzica este semnată de Kötõ Áron, Kocsis Tûnde este asistent de regie, iar interpretarea la violină îi aparţine lui Vincze Dalos Csilla. Sound design: Venczel Péter. În distribuţie: Balogh Dorottya, Giriti Réka, László Réka, Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Rekita Rozália, Domokos Szabolcs, Kötõ Áron, György László, şi Urmánczi Jenõ.

Articole din aceeasi categorie