Teatru. Trei în dormitor: de Radu Ţuculescu

Ce oameni veseli se adună la Clubul Diesel!

După chipul şi asemănarea localului. Sunt frumoşi, tineri, rafinaţi şi, mai ales, iubitori de imprevizibil. Actorul şi regizorul Sorin Misirianţu a găsit formula (chimică?): pune în scenă autori contemporani. Nebuni. Da’ frumoşi. Ca arta dramatică pe care o promovează. Iar Radu Ţuculescu este unul dintre ei. Cu „buletinul” care, pare, că nu îngălbeneşte niciodată. Şi devine „Carte de identitate” pentru un scriitor complet. Cu o calitate pe care puţină lume o are, atunci cînd trebuie să se exprime în scris: naturaleţea.

Dialogul – mi-ar fi plăcut să-i spun… trialogul, dar mă tem că depăşesc şi sfatul dezinteresat al regizorului de „a scrie altfel”, deci chestia aia în care noi oamenii comunicăm, capătă frisoanele unei vizite într-un muzeu de ceară. În mişcare continuă. Dialog cu subiect şi predicat. Şi toate celelalte exprimări sinactico nu ştiu cum.

Piesa e construită pe verbul lui Radu Ţuculescu. Tare. Şi, tot timpul am avut senzaţia că, atît regizorul cât şi secundul, Adrian Balint, au conlucrat cu folos. Mare lucru! Pentru că, de obicei, primul zice, iar al doilea face. Execută. S-a văzut însă şi în spectacol, şi s-a spus şi în viu grai: piesa e rezultanta coroborării dintre toţi „actorii” participanţi. Şi, mai ales, între… dirijori.

N-aş vrea ca debutul meu la… Diesel că dea impresia că am ceva cu cineva. Nu-i cunosc pe cei care au încântat… catacomba. Iar „umbra” Ţuculescului e neglijabilă, în acest caz. Text. Umor. Scurt, şi, ca în bancurile bune, la obiect.

Ştong, vorba, ’ceia! Cu paru’!

Să nu credeţi însă că există multe lucruri în lumea asta care mă dau pe spate. (Chestie de vechime… aristoteliană). Dincolo de scriitură, am descifrat mişcarea precisă a baghetei. Şi aportul grupului: Bianca Temneanu, Saşa Ciobanu şi Claudiu Mureşan.

Trăsnet!

Au trăit momentul fabricat de ei. Să nu credeţi că-i puţin lucru. Îndrumaţi – da! Dădăciţi – poate! Dar au fost… ei. Dacă mă înşel, împuşcaţi-mă! Dar au ştiut să asculte, să studieze impetuoase caractere şi, mai ales, să fie ei, înşişi, furtunoşi!

Amantlâcuri – plus. Inhibiţii – minus.

M-am luat cu vorba. Şi mi-a scăpat să vă spui despre… suject! Păi, dacă e în dormitor, înseamnă că-s doi. Dacă vine şi hoţul, se cheamă că-s trei. Iar dacă intervine esteticul – şi intervine! – se aglomerează atât de mult, încât îmi este imposibil să găsesc calea spre echilibru. Dar: dacă vreţi să râdeţi sănătos, să vedeţi că avem şi aici, la Cluj, perspective de a creşte actori valoroşi, să beţi, ponderat, o…licoare, ca şi când v-aţi afla pe vasul cela care a descoperit, făr’ să vrea, icebergul. Din dormitor în… politică. Ei, bine, mergeţi la Diesel! Şi celelalte spectacole ale lunii se anunţă tot atât de bune.

Nu-i reclamă. Nu-mi permit. Dar e un loc sigur, unde puteţi gusta montări de calitate. Şi, până spre miezul nopţii, uitaţi de toate cele. Şi aflaţi sau, după caz, vă aduceţi aminte de ce rimează „latin” cu „vin”.

Şi invers.

Radu VIDA