Tată şi fiu – studenţi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca

studentiDimensiunea umanistă a medicului presupune ca acesta să posede solide cunoştinţe de literatură, muzică, pictură, psihologie, filozofie, etică, sociologie etc.

Istoria medicinii consemnează numele unor medici celebri din mediul universitar, mari iubitori ai muzicii şi chiar interpreţi instrumentali de mare clasă, de un real talent. Un reprezentant de vârf al şcolii vieneze de medicină – marele chirurg Bilroth – interpreta la vioară, alături de Brahms, piese de o mare dificultate tehnică. Fondatorul învăţământului medical românesc de anatomie de la Cluj, de după Marea Unire, profesorul Victor Papilian, absolvise pe lângă Facultatea de Medicină şi Conservatorul din Bucureşti – clasa de vioară -, fiind recunoscut ca un excelent violonist şi membru fondator al Orchestrei medicilor clujeni. La acestea se adaugă valenţele de înaltă ţinută ale unui scriitor fecund.

Medicina clujeană contemporană continuă această tradiţie. Pentru profesorul universitar de medicină internă şi cardiologie SORIN NICU BLAGA – personalitate clujeană de elită – pasiunea pentru muzică a reprezentat o preocupare statornică. Fiu de învăţător (tatăl absolvent al Şcolii Normale Greco-Catolice din Blaj, cunoscător al tainelor viorii) a studiat vioara la Blaj, timp de 10 ani, cu renumitul profesor de muzică şi instrument Florin Handrea, pentru care Sorin Nicu Blaga a fost „cel mai drag elev, harnic, talentat şi plin de suflet» (citat din dedicaţia scrisă de profesor pe „Metodă de vioară» de Robert Klenck, dăruită elevului său în anul 1983). Promisiunea făcută maestrului său, după admiterea la Medicina clujeană, de a urma şi o pregătire universitară muzicală – dacă vreodată va fi posibil acest lucru – profesorul Sorin Nicu Blaga de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu» din Cluj-Napoca şi-a onorat-o în luna iulie a acestui an, când a fost admis, prin concurs, student la Academia de Muzică „Gheorghe Dima», specializarea pedagogie muzicală. Pentru universitarul Sorin Nicu Blaga studiul muzicii la nivel academic se adaugă preocupărilor mai vechi de publicistică şi proză, recunoscute prin includerea sa, în anul 2014, în „Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti» din România, afiliată la „Uniunea Mondială a Medicilor Scriitori». Simbioza dintre muzică şi literatură la Sorin Nicu Blaga a constituit suportul mai multor conferinţe susţinute în cadrul „Galelor Medicină, Artă, Cultură» (organizate sub egida UMF „Iuliu Haţieganu» şi Academia Română – filiala Cluj) pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca sau la Muzeul de Artă.

Tradiţia muzicală în familie este continuată de fiul SORIN NICOLAE BLAGA, care a fost admis la Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu», în urma concursului susţinut în sesiunea iulie 2016. Acesta a început studiul pianului la vârsta de 4 ani şi al viorii la vârsta de 5 ani, fiind îndrumat iniţial (la pian) de domnişoara profesor Diana Pop şi ulterior (la vioară şi pian) de lectorul universitar de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima», doamna Gabriela Munteanu. Urmând exemplul tatălui, şi fiul a susţinut, tot în iulie 2016, concursul de admitere la Academia de Muzică „Gheorghe Dima», fiind admis, de asemenea, la specializarea pedagogie muzicală.

Să le urăm succes celor doi medicinişti – tată şi fiu -, studenţi ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima» din Cluj-Napoca în noul an universitar 2016-2017, care se apropie.

Ion MOLDOVAN

Articole din aceeasi categorie