Târgul de carte GAUDEAMUS, potrivit tuturor în funcţie de preferinţe

Târgul GAUDEAMUS este cel mai longeviv eveniment de acest gen din România, inclus din 2001 în calendarul Târgurilor Internaționale de profil.

Acest tip de eveniment are ca scop susținerea culturii scrise prin organizarea de expoziții cu vânzare în orașele cu tradiție universitară din țară.

Fiindcă 2019 este declarat Anul Cărții în România, de această dată târgul vine cu o mai mare varietate de materiale scrise, pentru toate gusturile și nevoile.

Vă supun atenţiei Târgul de carte Gaudeamus în gândurile şi ideile celor care – l onorează cu prezenţa.

* Eugenia Mihai (reprezentanta unei edituri): ,,Cărțile pentru copii au fost cele mai vândute anul acesta, precum și cele de istorie și fantezie. În ultimii 4, 5 ani vânzarea și numărul de vizitatori este în creștere. Acest eveniment merită vizitat deoarece multitudinea de cărți crește de la an la an și cei care preferă să cumpere de la târg beneficiază de o reducere la unele standuri. Acest eveniment nu are un tipar de vârstă, este potrivit tuturor în funcție de preferințe”.

De asemenea am consultat și părerea câtorva vizitatori în legătură cu preferințele lor în materie de genuri literare, dacă evenimentul ar avea sau nu nevoie de îmbunătățiri,…

* Gabriela Gota (21 ani): ,, Eu prefer literatura de specialitate însă apreciez că se adaugă tot mai multe opere de la an la an. Nu aș modifica decât spațiul, cred că ar trebui extins.”

* Andrei Butișan (21 ani): ,, Misterul și istoria sunt genurile mele favorite. Apreciez mult categoria pentru copii, amplasată la intrare, cât mă priveşte nu aș modifica nimic.”

* Iulia Paşca (26 ani): ,, Prefer astronomia, aș sugera totuși un cort mai mare pe viitor.

* Florina Cătălina (20 ani): ,, Atitudinea reprezentanților este foarte plăcută, știu să îți recomande exact ceea ce ai nevoie, nu aș schimba nimic, e totul așa cum trebuie.

* Kantor Edwin (18 ani): ,, Eu abordez în special cărțile pshihologice, iubesc cafeaua așa că aș sugera să se instaleze mai multe automate de cafea.

Iasmina MORAD

Articole din aceeasi categorie