Tăierea capului Sfîntului Ioan Botezătorul în creaţia lui Pierre Puvis de Chavannes

Artist francez, Pierre Puvis de Chavannes (1824-1898), exponent al curentului simbolist, şi-a început ucenicia influenţat fiind de pictorul romantic Eugene Delacroix, continuînd mai apoi studiile în atelierul lui Thomas Couture. A fost, de asemenea, mult influenţat şi de artistul Theodore Chassériau. Voiajul său în Italia din anul 1846 a avut ecouri majore în arta sa. Aici s-a întîlnit cu arta lui Giotto, Pierro della Francesca şi Paolo Veronese. Întîlnirea cu Chassériau a fost decisivă, deoarece după aceasta avea să decoreze marile panouri şi fresce adăpostite la Muzeul de la Amiens, lucrări ce îi vor aduce gloria viitoare. O serie întreagă de compoziţii monumentale, precum cele de la Marsilia, Poitiers, Paris, Lyon, Rouen sau chiar Boston mărturisesc efortul, talentul şi sensibilitatea acestui artist rafinat1 . Căsătoria sa cu Maria Cantacuzino nu este întîmplătoare, ea îi va poza în mai multe rînduri, chipul ei regăsindu-se şi în ipostaza Salomeei din pînzele cu tema Tăierii capului Sfîntului Ioan Botezătorul2 . Creator înzestrat cu o mare sensibilitate, pictează ansambluri echilibrate şi armonioase tratate într-o cromatică voit simplificată şi redusă la cîteva registre de contraste cromatice. Arta sa cuprinde cu precădere compoziţii tematice de sorginte profană, mitologică, dar şi religioasă. Dintre cele cu caracter sacru reţinem cîteva nume: Sfînta Maria Magdalena în deşert, Sfînta Geneviève (cu scene din viaţa ei), Tăierea capului Sfîntului Ioan Botezătorul.

Tema decapitării Sfîntului Înaintemergător constituie o constantă a picturii sale. Pictorul se va apropia de acest subiect în mai multe rînduri. Una dintre primele lucrări este datată în anul 1868, ea fiind păstrată în Galeria Patrice Trigano de la Paris. A doua lucrare datează din anul următor, respectiv1869, aflată la Barber Institute of Fine Arts din Birmingham, iar cea de-a treia variantă e cea de la National Gallery de la Londra.

Cele două ultime exemple au în centrul lor pe însuşi Sfîntul Ioan redat îngenunchiat. Referindu-ne la capodopera de la Barber Institute of Fine Arts, reţinem faptul că, în acest caz, Ioan este pictat din faţă, în primul plan, avînd bustul gol şi amîndouă braţele cu palmele deschise şi întinse pe lîngă corp. Proorocul este înfăţişat tînăr, spiritualizat, purtînd barbă, iar în jurul capului se evidenţiază nimbul, semn al sfinţeniei sale. În partea sa dreaptă, observăm călăul în mişcare avîntată. El păşeşte victorios înainte, trăgîndu-şi cu putere braţul ridicat, cu sabia întinsă, gata de a tăia capul Înaintemergătorului. În partea opusă gîdelui şi puţin mai în spate se vede silueta unei femei, înveşmîntată într-o rochie lungă de culoare roşie, peste care cade în falduri largi o mantie violet închis. Ea priveşte îndurerată momentul sacrificial, avînd în aceeaşi vreme o tipsie aurită care se întrevede la poalele drapajului său lung.

Evenimentul se desfăşoară într-o curte interioară, redată în perspectivă, curte ce face aluzie la închisoarea Machaerus unde a zăcut Ioan, aşa cum aflăm şi din relatarea Sfîntului Evanghelist Luca (3, 19-20). Iar Irod tetrarhul, mustrat fiind de el pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, şi pentru toate relele pe care le-a făcut Irod, a adăugat la toate şi aceasta, încît a închis pe Ioan în temniţă.

În spatele celui sacrificat se înalţă un copac grandios care cu siguranţă ne aminteşte de aceeaşi idee regăsită şi în icoane ca şi detaliu. Este vorba de fragmentul (rădăcina) arborelui în care stă înfiptă securea. Măreţul arbore, prin structura crengilor lui ramificate, construieşte forma unui triunghi ce îşi are vîrful plasat în jos, finalizîndu-se în trupul Botezătorului.

Evenimentul trist al morţii Sfîntului Ioan este descris şi în Evanghelia după Matei (14, 3-12): Irod, prinzînd pe Ioan, l-a legat şi l-a pus în temniţă, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său. Caci Ioan îi zicea lui: Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie. Şi voind să-l ucidă, s-a temut de mulţime, că-l socotea pe el ca prooroc. Iar prăznuind Irod ziua lui de naştere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc şi i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurămînt i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.

Şi regele s-a întristat, dar, pentru jurămînt şi pentru cei care şedeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă. Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Şi, venind ucenicii lui, au luat trupul lui şi l-au înmormîntat şi s-au dus să dea de ştire lui Iisus.

Reluînd prezentarea lucrării propuse, menţionăm că artistul înnobilează scena, folosind o gamă cromatică austeră din care nu lipsesc nuanţele reci de albastru, verde şi violet, cu accente calde de ocru luminos amestecat cu alb. Întreaga atmosferă, ce ne îndeamnă spre profundă reculegere, este dată de ambianţa apăsătoare şi lividă a ansamblului în care pătrunde cu timiditate o rază de lumină solară.

Revăzînd tabloul în întregul său, constatăm că lumina se intensifică şi radiază dinspre trupul lui Ioan spre celelalte două personaje, constituind nu doar elementul primordial al compoziţiei sau cel ce dă echilibru şi simetrie, ci şi laitmotivul acestei picturi.

Sfîntul Ioan se află înaintea noastră şi ne priveşte cutezător peste timp, iar Puivis de Chavannes, prin plasarea proorocului, nu face altceva decît să ne aşeze înainte martiriul său, ca un exemplu de sacrificiu şi credinţă adevărată şi desăvîrşită.

Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rînduială dumnezeiască a fost, ca şi celor din iad să propovăduiască venirea Mîntuitorului. Să se tînguiască Irodiada, care a cerut ucidere fără de lege; că nu legea lui Dumnezeu, nici viaţa cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare şi vremelnică. (Condac glasul al 5- lea).

Conf. univ. dr. Marcel MUNTEAN

1 Istoria ilustrată a picturii, Ed. Meridiane, 1973, Bucureşti, p. 242.

2 George Oprescu, Manual de istoria artei clasicismul romantismul, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986, p. 296.