Supraveghere video în municipiul Gherla

Gherla nu este un oraş mare, dar circulaţia rutieră atinge niveluri ridicate şi în localitate. Numărul maşinilor creşte de pe o zi pe alta, iar traficul rutier creează deja probleme, chiar dacă nu în ritmul Clujului.

Primăria Municipiului Gherla doreşte să fie totul sub control, chiar dacă în prezent situaţia nu este chiar aşa de complicată. Având în vedere creşterea traficului pe raza urbei, edilii oraşului au hotărât introducerea supravegherii video a celor mai „fierbinți” puncte de pe străzile şi cartierele municipiului. La o recentă şedinţă a Consiliului Local a şi figurat pe ordinea de zi această problemă. După planurile administraţiei locale, vor fi montate 40 de camere de supraveghere video pe străzile principale şi în pieţele oraşului. Prin această măsură se aşteaptă şi reducerera numărului de furturi şi tâlhării pe raza oraşului, cu toate că, deocamdată, Gherla este o localitate mai liniştită, cel puţin în ceea ce priveşte infracţiunile. Adică, să fie totul sub control. Aşa se procedează în toate oraşele mari din ţară, dar şi în mediul rural (la Iclod, de exemplu). În curând vor fi demarate lucrările de montare a acestor obiective.

În municipiul Gherla, de câţiva ani tot se discută despre supravegherea video a urbei, dar în această vară consilierii au hotărât în unanimitate realizarea acestui proiect.  Până acum doar sediile băncilor, unele instituţii publice şi bisericile au fost supravegheate video, prin grija cunoscutei firme dejene „Vasrom”. În viitor, şi pe domeniul public vor funcţiona astfel de obiective, spre siguranţa şi liniştea populaţiei.

Sz. Cs.

Articole din aceeasi categorie