Succes al şcolii clujene de arte frumoase în Portugalia. Sculptorul Mircea Roman, „Sacrificiu” la Mânăstirea Batalha!

Da, suntem din nou în faţa unui succes al şcolii clujene de arte frumoase, de data aceasta prin sculptură. Pentru că Mircea Roman (n. 1958, Băiuţ, Maramureş) expune începând de sâmbătă 14 iulie, la Mănăstirea Batalha (Portugalia), subiectul fiind unul extrem, extrem de generos, Sacrificiu.
Vorbim despre 11 lucrări de mari dimensiuni, între care şi un monumental triptic imaginat ca o reverenţă în faţa ingeniului şi fanteziei constructorilor medievali.
Mircea Roman, ca să revin la distinsul artist, este absolventul Institutului de Artă ‘Ion Andreescu’, specializarea sculptură, promoţia 1984. Este singurul român câştigător al Premiului pentru sculptură în cadrul Trienalei de la Osaka, Japonia, 1992.
Personala ce va fi vernisată astăzi, se alătură multor altele din ţară (Bucureşti, Cluj – Napoca, Galaţi, Bacău, Tg Jiu) şi de peste hotare (Londra, Osaka, Kobe, Veneţia, Perugia). Lucrările sale fac obiectul multor colecţii de stat (Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă Bucureşti, Muzeul de Arte Vizuale Galaţi, Centrul de Cultură şi Artă Contemporană Osaka).
Au scris despre opera sa însemnaţi critici de artă şi vă supun atenţiei rânduri semnificative: “Simplitatea, demnitatea şi un sentiment al atemporalităţii rămân semnele distinctive ale artei sale, asociate cu o conştientizare modernă, armonizată psihologic, a comediei şi tragediei condiţiei umane” (John McEwen) * “Secolul 20 a modificat canonul plastic în pictură şi sculptură. Canonul greco-roman a fost înlocuit iniţial cu formule extraeuropene, în special africane, iar ulterior cu cel abstract, odată cu mişcare cubistă. Revenirea sculpturii europene la figuratic s -a manifestat în cadrele canonului greco-roman sau, mai rar, prin recuperarea formulelor stilistice proprii artelor primitive. De aceea, recursul deschis al lui Mircea Roman la canonul egiptean – frontal, imobil, atemporal şi hieratic- abordat modern, cu accentuat dramatism, subliniind voit hiatul cronologic, a fost imediat remarcat şi răsplătit cu cea mai înaltă distincţie:Premiul întâi la Trienala de Sculptură de la Osaka, în 1992” (Doina Emilia Mândru).
Tot ce ne dorim acuma este şi o personală Mircea Roman la Cluj – Napoca. Oare pe când…?

Demostene ŞOFRON