Subvenţii pentru elevi şi studenţi, pe transportul în comun

Consilierii locali clujeni au votat alocarea sumei de 9.500.015 lei de la bugetul local pe acest an, Companiei de Transport Public Cluj-Napoca pentru acordarea de subvenţii pe mijloacele de transport în comun studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor la cursurile de zi, posesori ai unuia dintre cele şase carduri: StudCard, ISIC Student, Euro<26 Student, OMNIPASS, A card/A Kártya și City Card Student.

Consiliul Local va subvenționa acest abonament, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2019. Proiectul a trecut în şedinţa de zilele trecute, cu 22 de voturi, trei dintre cei prezenţi abţinându-se. Consiliul local va subvenţiona cu suma de 35 de lei pe abonament astfel încât să poată fi procurat de studenţii, masteranzii, doctoranzii la zi care îndeplinesc condiţiile stipulate în protocoalele încheiate între Compania de Transport Public Cluj-Napoca şi fiecare universitate în parte.Cluj-Napoca este un oraş universitar important în care studiază aproximativ 100.000 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi, se arată în proiectul de hotărâre. De asemenea, de gratuitate pe transportul public în comun vor beneficia şi elevii care fac cursuri de zi din învăţământul de stat şi particular în perioada 1 ianuarie 31 decembrie. Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate de consilierii locali. Legitimațiile de călătorie gratuită pe două linii de transport vor fi eliberate pentru elevii care merg cu autobuzul spre/de la școală sau pentru cei care urmează activități extrașcolare.

Cei care locuiesc în proximitatea şcolii şi nu desfăşoară activităţi extraşcolare vor benefica de abonamente cu reducere de 50% pe una sau două linii de transport în comun, potrivit proiectului de hotărâre. Elevii care au nota scăzută la purtare sau au rămas repetenţi nu beneficiază de această facilitate. Costurile pentru acordarea acestor facilități vor fi suportate din bugetul unităților de învățământ, în calitate de ordonator terțiar de credite, pe baza facturilor lunare întocmite de CTP Cluj. De asemenea, sumele necesare pentru acordarea acestor facilități pentru elevii din învățământul preuniversitar particular vor fi suportate de la bugetul local.

A.M.C.

Articole din aceeasi categorie