Subtilele vibraţii armonice desprinse din Pictura lui ADRIAN TARŢA

În ambianţa consacratei galerii clujene de artă „Mariana Berinde”, situată pe Calea Dorobanţi 99-101, au fost expuse 30 de mărturii semnificative din creaţia recentă a unui distinct pictor contemporan: Adrian Tarţa (n. 1952). Cum bine se ştie, concomitent cu o unanim preţuită activitate de dascăl în învăţământul liceal de muzică s-a făcut cunoscut şi adulat pe parcursul ultimelor decenii şi ca un viguros promotor de picturalitate, finalizată la cota unor exigente şi rafinate criterii estetice, în temeiul unei adecvate şi temeinice instruiri academice de specialitate. Dedublarea profesională s-a dovedit de bun augur în articularea armonică a propriei sensibilităţi, simţindu-se încurajat spre vehicularea unor soluţii formale constant întemeiate pe rigoare, supleţe şi rezonanţă spirituală.
Universul cromatic desăvârşit de Adrian Tarţa este rezultatul unei atitudini interpretative, distanţată de efemeritatea primei impresii sau a acordului în relaţie directă cu motivul. Ceea ce ne oferă spre contemplare reprezintă, în fapt, reconstituire de realităţi cândva văzute şi trăite, instaurate în planul memoriei sale afective. Din magma  unor fecunde acumulări de impresii şi certitudini trece culoarea prin filtrul unei cultivate sensibilităţi, materializând imagini vibrante, pline de savoare şi frumuseţe.
Privit în întregul său, ansamblul expoziţional etalat pe simezele amintitei galerii clujene ni se înfăţişează ca un laborios reflex de convertiri în eficiente decantări ale unor frământate interferenţe cromatice, cărora le este familiară şi specifică surdina semitonurilor. Dată fiind factura ponderată, echilibrată a firii, evită stridenţele pigmentului pur, preferând să aştearnă ton peste ton, care asigură suprafeţei picturale scânteieri de accente plurivalente, cu preţiozităţi de materie iscată din sunetul cristalin a multiple nestemate. O astfel de tehnică ce determină o expresivă osmoză între mineral şi organic se bucură de prestigioasă tradiţie în pictura naţională, sesizabilă în stilul unui Andreescu, Petraşcu, Dărăscu, Steriadi, Ghiaţă, Cămăruţ, Mihăilescu-Craiu, Brana, Harşia ş.a. E un mod tipic duhului autohton de eternizare a spectacolului mereu fascinant al confesiunii în relaţie cu sugestiile lumii înconjurătoare. Consecinţa directă a acestei practici avea să-l propulseze pe mai tânărul nostru companion într-o onorantă condiţie de continuator de spiritualitate românească. Ca amănunt definitoriu pentru viziunea pictorului Adrian Tarţa se desprinde pasionata ardoare în a transpune prin argument cromatic suflul unor superbe mărturii de civilizaţie prin care s-a particularizat climatul unor consacrate reşedinţe urbane sau vetre rustice. Cel mai adesea s-a văzut marcat şi cucerit de pregnanta patină arhaică ce mai dăinuie încă în multiseculare oraşe transilvane, precum Clujul şi Sibiul, ornamentate cu vestigii şi intimităţi pline de farmec şi mister. Îi reuşeşte invocarea unui sentiment de necontenită bucurie a contemplării prin cantonarea imaginilor sub spectrul clipelor de vrajă a fluxurilor matinale sau de amurg, când lumina capătă licăriri inefabile de candelă şi eternitate. Altădată, aceeaşi subtilă configurare a sonorităţilor specifice unor aspecte care definesc poetica unor încântătoare privelişti din Franţa şi Portugalia se insinuează în probe de nostalgică rememorare şi tandră veghere. Chiar şi atunci când între pretextele inspirative se decupează amprente de anotimp unde vegetaţia este purificată la maxim, nu se lasă ademenit de efemera prospeţime a instantaneului, considerând mai demn de sintetizat şi materializat splendoarea crustei de frumuseţe tipică sezonului natural transfigurat. Ne trezim, astfel, receptând cu pătrunzătoare emoţie reflexele unui lirism de o particulară sonoritate, degajat de un temperament sobru, predispus spre interiorizare şi catifelată, sublimă adiere.
     Negoiţă  LĂPTOIU

    Adrian Tarţa – artistul călător prin cetăţi culturale
Artistul expune o pictură „clasică’’, o metaforă vizuală a călătoriei  prin universul expresiv al lumilor de vis simţit şi descris  de artist. Peisajele citadine, cu solarizari celeste sau texturi frământate de materie picturală, densă,  în şpaclu, amintind de textura nobilă a pictorului Gh. Petraşcu, şi el „călător’’ prin cetăţi  culturale, se insinuează prin pictura d-lui Tarţa ca un „document” al emoţiilor „oraşului labirint sau furnicar” şi prin care trăim şi noi un  spaţiu al gândurilor sau al spaimelor noastre.
    Ciclul de peisaje rurale, evocând o natură liberă, în expansiunea anotimpurilor sau în stingerea tomnatică a vegetaţiilor, urmează, în alt palier formal ideatic, o aceeaşi armonie, de data aceasta curgătoare, sonoră şi învăluitoare. Poate mai muzicală în dominanta unor luminiscenţe matinale, de „zori de zi’’, de „seară de cu seară”, dar într-o grandoare a naturii proprii lirismului poetic al pictorului Adrian Tarţa.
Margareta Catrinu