Străzi modernizate la Floreşti

Adminisrația de la Florești continuă modernizarea străzilor din localitate. De asemenea, în această perioadă continuă și proiectele din domeniul educației și sportului. „Strada Crizantemelor și strada Valea Gârbăului – traseul Drumului de Legătură Sud. Acum un an și zilele trecute. O mică maaaaare diferență. Urmează realizarea trotuarelor, iluminatul public, introducerea transportului public și alocările/închirierile de parcări. Și nu, nu am uitat nici de însuși Drumul de Legătură Sud (lărgiri, supralărgiri, sensuri giratorii, intersecții în Y, legături pe diferențe de nivel, pistă de biciclete, suprailuminat public, străpungere în Drumul Sf Ioan), unde sper ca vara / toamna aceasta să avem reluată licitația. Deocamdată, am realizat o reabilitare/asfaltare a unor drumuri comunale existente”, spune Horia Șulea. Primarul de la Florești mai atrage atenția că, în localitatea pe care o administrează, chiar și în aceste vremuri complicate când prioritară e lupta împotriva COVID 19, se lucrează la proiecte ample precum: sala de sport de la Școala Gheorghe Șincai, Baza Sportivă Tip1, reabilitarea străzii Eroilor-acoperire Valea Sanaslăului, realizarea parcului de joacă și agrement de peste 15.000 mp pe strada Tăuțiului, realizarea parcului de joacă Luna de Sus și asfaltarea zonei de legătură Subcetate 1 – Subcetate 2.

Articole din aceeasi categorie