Strada Ion Creangă, redată circulaţiei

Municipalitatea clujeană anunţă că strada Ion Creangă, cea pe care se află Institutul de Oncologie și arteră importantă de circulație pe axa centru – cartierul Zorilor, va fi redată circulației în integralitate, începând cu data de 6 septembrie.

În această zonă, timp de câteva săptămâni s-au efectuat o serie de lucrări de reparare şi întreţinere, cum ar fi asfaltarea trotuarelor, frezarea părţii carosabile şi s-a turnat strat de mortar asfaltic.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca mai precizează că joi noaptea se va așterne stratul de uzură (în funcție de condițiile meteo), lucrările de întreținere urmând să fie finalizate până vineri.

De asemenea, pe lângă lucrările de reparații ale străzii s-a efectuat înlocuirea conductelor de gaze naturale și a branșamentelor care sunt de presiune medie și redusă.

Articole din aceeasi categorie