Ştiri * Informaţii

“Scufiţa Roşie”, inedită punere în scenă
duminică 21 aprilie, 12. 00 * cinematograf “Dacia”
O adaptare inedită a textului și o punere în scenă originală prin diferențele de stil în creearea acțiunii personajelor, susținută de o scenografie ingenioasă. De ce o altfel de Scufiță? Pentru că este nevoie întotdeauna de ceva nou! Pentru că tipul de atenție și reacțiile firești ale copiilor s-au modificat, iar teatrul de păpuși trebuie să răspundă prin spectacole care să le capteze interesul și să provoace râsul. Râsul înseamnă sănătate!
Regia este semnată de Dana Bonţidean, scenografia de Elena Ilaşi şi Florin Marin; în distribuţie Dana Bonţidean, Călin Mureşan şi Leonard Viziteu

Spectacol – lectură cu “O viaţă normală”
duminică 21 aprilie, 19. 00 * Reactor de creaţie şi experiment
Textul scris de Norbert Boda, abordează tema genialității și tema normalității. Este povestea unui ”zeu” care dorește să devină un muritor normal. Iulian Tiberiu este geniul mileniului, singurul om de acest fel, și vrea să își elimine condiția de geniu și să se transforme într-un oarecare. Astfel, el va începe o călătorie de inițiere în tărâmul banalității, unde va întâlni o groază de personaje secundare. O dramă existențială expusă prin versuri hip-hop și un comic absurd, prin care se conturează lumea într-o perspectivă diferită.
Cu Iulian Trāistaru, Oana Laura Gabriela, Sabina Lazăr, Andrei Mărcuță, Andrei Dominte, Niko Becker, Mădălina Mușat. Ileana Ursu, Sergiu Smerea, Armand Crișan
”Franța – România, perspective încrucișate”
La Cave, Institutul Francez Cluj – Napoca
Anda Bercu este o tânără fotografă care adoră Franța și căreia îi place să se piardă pe străzile Parisului. Nicolas Friess este un fotograf parizian pasionat de România, care a trăit mai mulți ani la Cluj-Napoca. Cu ocazia deschiderii Sezonului Franța-România la Cluj-Napoca, Institutul francez vă invită să descoperiți acest dialog al instantaneelor fotografice din cele două țări.
Expoziția deschide sezonul Franța – România la Cluj – Napoca, sezon cu peste 300 de evenimente, sezon început în luna noiembrie 2018, în Franța. Următorul eveniment este unul de impact vizual, mă refer la „Festivalul filmului francez”, care se va desfăşura între 9 şi 12 mai. 20 de filme sunt pregătite pentru vizionare, şase dintre ele fiind selecţionate în competiţia oficială.

Articole din aceeasi categorie