“Stejarul lui Avram Iancu”, un monument al naturii vechi de peste şase secole

Cel mai cunoscut monument al naturii din municipiul Blaj, “Stejarul lui Avram Iancu”, vechi de peste şase secole, reprezintă unul dintre obiectivele pe care orice turist care trece prin “Mica Romă” ar trebui să le viziteze, sub coroana sa avînd loc, de-a lungul vremii, o serie de evenimente istorice.

Falnic, viguros şi impunător, cu o circumferinţă de aproape şase metri şi jumătate, arborele multisecular a fost denumit astfel după 1849, în semn de omagiu faţă de Avram Iancu.

Un exemplar aproape unic din această specie în ţara noastră, stejarul este situat în Parcul Avram Iancu, un complex natural şi antropic, care, pe vremuri, forma grădina Episcopiei greco-catolice.

Stejarul a fost martorul unor importante evenimente istorice, cum ar fi semnarea, în apropierea sa, în 27 octombrie 1687, a Tratatului de la Blaj, între Imperiul Habsburgic şi Principatul Autonom al Transilvaniei. Prin acest act, Imperiul Habsburgic recunoştea privilegiile ţării şi domnia ereditară a lui Mihail Apafi, iar Transilvania se obliga la plata a 700.000 de florini. Un an mai tîrziu, Transilvania renunţa la suzeranitatea Porţii Otomane şi accepta protecţia Austriei.

Tot la umbra sa va fi stat deseori, în 1737, şi Episcopul Inocenţiu Micu Klein, întemeietorul Blajului românesc, atunci cînd a schiţat şi definitivat planurile viitorului oraş.

Prieten din copilărie cu Episcopul greco-catolic Alexandru ªterca ªuluţiu, Avram Iancu l-a vizitat deseori, în ultimii săi ani de viaţă, pe acesta la Blaj. Mai ales vara, cei doi stăteau mult în grădină, la umbra falnicului stejar, discutînd, nu odată, despre marile probleme istorice, politice, naţionale şi culturale cu care se confruntau românii din Transilvania.

În semn de omagiu faţă de “Crăişorul Munţilor”, după 1849, localnicii au denumit stejarul după numele acestuia.

Cu rădăcini adînc înfipte în pămînt, cu o tulpină puternică şi cu o coroană bogată, stejarul a fost şi martorul discuţiilor purtate la umbra sa de numeroase generaţii de profesori şi elevi ai “ªcolii Blajului”, cei care au făcut ca oraşul să fie multă vreme principalul centru cultural şi politic al românilor din Transilvania.