Statuie a lui George Coșbuc, realizată de sculptorul clujean Ilarion Voinea

Vineri, 11 octombrie, va fi dezvelită la Bistriţa o statuie a poetului şi omului de cultură George Coşbuc, lucrarea aparţinându-i sculptorului clujean Ilarion Voinea.

Originar din Băilești dar clujean prin adopţie, sculptorul Ilarion Voinea este una dintre cele mai marcante figuri ale plasticii româneşti contemporane. Autor a numeroase lucrări de for public, amplasate în ţară şi în străinătate, Ilarion Voinea a dăruit Clujului o mulţime de lucrări care populează spațiul urban, printre care se numără busturile lui Alexandru Ioan Cuza, Episcop Ioan Bob, Romulus Vuia, Ion Creangă, Onisifor Ghibu, Octavian Goga, Emil Isac, Woodrow Wilson, Alexandru Vaida-Voevod, Sigismund Toduţă, şi statuile episcopului Iuliu Hossu, fotbalistului și căpitanului „Universității” Cluj, doctorul Mircea Luca sau a lui Avram Iancu, în Turda.

“Am încercat să realizez un personaj interiorizat, dar nu emfatic, o prezenţă calmă, modestă, cu mişcări reţinute. Până la urmă, intenţia mea a fost de a reda nu doar fidel imaginea, ci şi personalitatea acestui mare poet şi om de cultură, căruia România îi datporează enorm de mult”, spune sculptorul despre lucrarea sa.

V. Dădulescu

Articole din aceeasi categorie