Şiretlicuri ungureşti: PPMT cere modificarea Tratatului româno-ungar în vederea garantării autonomiei pe criterii etnice

Partidul Popular Maghiar din Transilvania solicită statului român ca, prin ministrul său de Externe, Bogdan Aurescu, să-şi asume promisiuni privind autonomia administrativă a maghiarilor din Transilvania. Profitînd de criza migranţilor, PPMT încercă să forţeze mîna ministrului de Externe, solicitîndu-i acestuia completarea Tratatul bilateral dintre România şi Ungaria cu o serie de prevederi referitoare la posibilitattea creării unor unităţi administrative autonome cu statut special, la cererea minorităţilor naţionale, precum şi eliminarea unor prevederi care consideră că autonomia regională nu poate avea caracter etnic.

“Huncut”, sau mai pe româneşte şmecher sau obraznic, preşedintele PPMT, Szilágyi Zsolt, se foloseşte de criza migranţilor pentru a rezolva marele of al maghiarilor din Ardeal, respectiv problema autonomiei minorităţii maghiare din judeţele transilvane. ”Pornind de la ideea că solidaritatea româno-maghiară trebuie reîntărită şi văzînd faptul că tema cea mai discutată din ultimii ani, între România şi Ungaria, a fost situaţia comunităţilor noastre, noi credem că provocarea ridicată de valul de refugiaţi necesită un parteneriat bazat pe încredere şi reîntărirea încrederii româno-maghiare…În perioade ca acestea, cînd problemele de politică externă devin majore şi pun în pericol însăşi Uniunea Europeană, respectiv continentul european, Guvernul României are obligaţia de a întări alianţa cu Ungaria şi de a pune eforturi în soluţionarea problemelor comune, respectiv cele ale minorităţii maghiare din Romania”, a afirmat Szilágyi, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca.

Astfel, liderul PPMT îi solicită ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, nici mai mult nici mai puţin decît să propună completarea Tratatului bilatareal româno-ungar cu promisiuni ale statului român care ar viza… modificarea Constituţiei României. „ Mai sînt cîteva zile pînă la 16 septembrie, cînd Tratatul bilateral româno-maghiar – semnat în ‘96 la Timişoara – se prelungeşte în mod automat după 16 septembrie, dacă nimeni nu solicită modificarea sau rezilierea sa. Noi cerem ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, să propună o completare a acestui tratat, respectiv a articolului 15, aliniatul doi, care să fie completat cu un angajament din partea României în privinţa asigurării drepturilor comunităţilor naţionale, avînd la bază documente internaţionale, dar şi practica şi experienţa din ultimii 20 de ani din ţările vest-europene, dar şi unele documente care s-au născut după semnarea acestui tratat – recomandări adoptate de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei -, anume Recomandarea nr. 1334/2003, bazată pe raportul Gross, respectiv Recomandarea nr. 1995/2014, bazată pe raportul Kalmar”, a spus liderul PPMT. Precizăm că cele două documente se referă la aplicarea autonomiilor comunitare, „ca instrument de normalizare a relaţiilor dintre majoritate şi minorităţi naţionale”.

„Cerem domnnului ministru să ne reprezinte – pentru că sîntem cetăţeni care plătesc impozite – şi să propună, aceste modificări în concordanţă cu angajamentele asumate de România în faţa forurilor internaţionale”, pretinde Szilagyi . Astfel, potrivit acestuia, PPMT propune următoarea completare: „minorităţile naţionale au dreptul, la solicitarea organizaţiilor lor politice, la autonomie culturală, sau, în regiunile unde sînt majoritari, la crearea unor autorităţi administrative autonome cu statut special, garantate prin lege, în conformitate cu modelele europene funcţionale”, a arătat preşedintele PPMT care sînt pretenţiile formaţiunii pe care o reprezintă, subliniind că ideea porneşte de la reaşezarea relaţiilor bilaterale româno-ungare. În plus, PPMT cere „eliminarea notei privind interpretarea prevederilor Recomandării nr. 1201/1993 a Consiliului Europei, privind drepturile colective, respectiv autonomia regională cu caracter etnic”.
Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie