Simpozion In memoriam Ileana Galea

În organizarea Facultăţii de litere din cadrul UBB – Departamentul de limba şi literatura engleză va avea loc joi, 15 noiembrie a.c., cu începere de la ora 9 (Sala Popovici) simpozionul In memoriam Ileana Galea. Simpozionul – De la victorianism la postmodernism – prilejuieşte prezentarea, în cadrul a trei secţiuni şi a unui atelier doctoral, a unor comunicări ştiinţifice care iau în discuţie contribuţiile filologice ale distinsei profesoare dispărute (Ileana Galea – traducătoare a lui Henry James; Ileana Galea – interpret al literaturii britanice moderne şi contemporane; Ileana Galea şi victorianismul; Ileana Galea revizitînd societatea victoriană), precum şi alte teme de mare interes precum: Perspectiva duală într-un text literar. O analiză semantică; Nordul şi cultura română; Melodramă şi modernitate. Consideraţii asupra modului/ discursului melodramatic; Ouida: Victorianism şi pasiune; Surorile Bronte între tradiţie şi inovaţie; Fetişism intelectual şi spirit victorian în ‘’Tîrfa din Mensa’’ de Woody Allen; Postmodernism, victorianism, steampunk – sau cum am recuperat viitorul ş.a.
M.B.

Articole din aceeasi categorie