Simeze clujene. Centrul de Interes (strada Fabrica de Chibrituri 9): Trei expoziţii, trei invitaţi: Cristina Garrido, Karel Verhoeven, Joe Fletcher Orr

vernisajul joi 10 august, ora 19.00

Un vernisaj într-un august torid poate părea la prima vedere, riscant. Dar când se pune problema unui număr de trei vernisaje ? La fel de riscant, august fiind luna concediilor şi evadărilor spre alte spaţii. Şi totuşi… Există pasionaţi, există interesaţi de artă, există un interes general pentru artistic în primul rând şi sunt ferm convins că vernisajele de joi, 10 august, se vor bucura de un public pe măsură.

Centrul de Interes propune un număr de trei vernisaje, toate propunând nume de tineri creatori, arta contemporană fiind în centrul atenţiei.

Cristina Garrido (n. Madrid, 1986) a mai expus în spaţiul ‘Baril’, cel care de data aceasta o găzduieşte cu personala ‘Unfair Show’, curator Francesco Giaveri. Tema este generic vorbind cea a percepţiei “între ceea ce vedem şi contextul lucrărilor privite (…) Artista foloseşte pictura în problematizarea acestor distincţii şi reinstituie prezenţa privitorului pentru a-şi structura discursul asupra funcţionării sistemului de artă”.

Spaţiul ‘Camera’ este cel în care expune Karel Verhoeven (n. Ghent, Belgia), prezent cu ‘Anything Can Be_A Car’, fotografii inedite pe o temă la fel de inedită, cum ne asigurăm spaţiul de parcare pe stradă ! Este o serie de fotografii realizate de artist pe axa Ghent – Bruxelles – Antwerp – Belgrad,…, tot atâtea moduri de a securiza o parcare în spaţiul public. Şi cred că această colecţie se va mări cu exemplele românilor !

În fine, în spaţiul ‘SABOT’ expune Joe Fletcher Orr (n Birkenhead, Anglia; 1991), artist cu un BA în artele plastie la Manchester Metropolitan University (2010 – 2013), respectiv un MA la Fine Art Wimbledon College Art, artist care în 2013 a fost inclus în Catlin Art Guide, publicaţie care desemnează cei mai buni absolvenţi ai învăţământului de artă britanic.

La prima lui prezenţă în spaţiul artistic clujean, Joe Fletcher Orr propune prin ‘A Flamingo, a Camel and an Owl into a Gallery’, propune o întâlnire cu faimoasele animale ale lui … Picasso !

Toţi trei artiştii sunt nume care onorează spaţiile artei contemporane din întreaga lume. Ar fi suficient să amintesc faptul că Joe Fletcher Orr a expus la Londra, Dusseldorf, Arezzo, Munchen, Roma, Cristina Garrido la Madrid, Bruxelles, Wolfsbug, Tallin, iar Karel Verhoeven în galerii din Belgia, Spania, Olanda, Franţa, Grecia,…

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie