Sida (PSR): „Vom participa alături de celelalte partide socialiste din Europa la lupta împotriva dictaturii marelui capital, care pauperizează omenirea”

Vicepreşedintele PSR Cluj, Remus Sida, consideră că, pentru a duce o viaţă decentă, chiar prosperă, românii de rînd ar trebui să se delimiteze de cei avuţi. „Nu putem trăi bine în pace şi prosperitate dacă nu sîntem uniţi şi activi în societate. De aceea trebuie să ne organizăm în categorii sociale, bogaţii cu bogaţii, oamenii de rînd cu toţi care sînt la fel. Aceasta, pentru că bogaţii au interesul să-şi crească bogăţia prin munca celor săraci, iar săracii au interesul să aibă condiţii favorabile ca din munca lor să poată trăi decent cu familiile lor”, spune socialistul clujean, adăugînd: „Faptul că unii sînt bogaţi nu înseamnă că aceştia sînt mai harnici şi mai inteligenţi, ci dimpotrivă, înseamnă că aceştia au moştenit o avere pentru care ei nu au muncit nimic. Aceasta înseamnă o nedreptate socială care trebuie într-un fel corectată. Pentru că cel care a moştenit o avere nu are nici un merit personal că el este bogat, iar cel sărac care nu a moştenit nimic nu are nici o vină pentru această situaţie şi nu-l ajunge pe cel care a moştenit, oricît ar munci el de mult şi de bine.
Această mare nedreptate din societate trebuie corectată”, susţine vicepreşedintele PSR Cluj.

În opinia acestuia, în societate nu poate fi pace şi prosperitate fără a fi dreptate socială. „Soluţii sînt, dar cei bogaţi nu acceptă să-şi piardă puterea. Această nedreptate a fost şi va mai fi cauza tuturor revoltelor celor mulţi şi săraci împotriva celor puţini şi foarte bogaţi. Partidele socialiste din Europa şi din întreaga lume luptă pentru a se face dreptate. Pentru că nu este admisibil ca marile capitaluri să se unească în mari corporaţii multinaţionale pentru a-şi apăra puterea şi averea, iar populaţia să accepte resemnată această dictatură feroce a capitalismului”, subliniază Sida.

De asemenea, socialistul clujean spune că PSR va participa alături de celelalte partide socialiste din Europa la lupta „împotriva dictaturii marelui capital, care pauperizează omenirea”, precizînd că formaţiunea pe care o reprezintă nu a primit în rîndurile sale nici un milionar şi nici nu va accepta vreodată vreo alianţă cu vreun milionar.
A.S.

Articole din aceeasi categorie