Senatorul Marius Nicoară, apel pentru educaţie şi sănătate

Senatorul ALDE de Cluj Marius Nicoară a susţinut, în plenul Senatului, o declaraţie politică în care cere, ca la sfârșit de an și în condițiile așteptării proiectului bugetului de stat, să se ţină cont de fondurile publice care trebuiesc alocate cu prioritate pentru învățământ și sănătate, iar ulterior pentru infrastructură și alte domenii.

“Am dorit să am această scurtă intervenție politică pornind de la un citat, care am observat că este viral pe internet în ultimul timp. La intrarea dintr-o universitate de prestigiu din Africa de Sud este afișat următorul motto : “Distrugerea oricărei națiuni nu necesită bombe atomice sau rachete balistice intercontinentale. Trebuie doar scăderea calității învăţământului și permisiunea fraudei la examenele studenților. De exemplu: pacienții mor în mâinile unor asemena medici; clădirile se prăbușesc construite de asemenea ingineri; banii se pierd în mâinile unor asemenea economiști; dreptatea se evaporă în mâinile unor asemenea juriști și judecători. ”

Altfel spus, se poate interpreta că lipsa de educație a unei națiuni va conduce la diminuarea pregătirii profesionale a populației active și la o distrugere sistematică a viitorului unei țări.

Mai precis, crahul națiunii este creat de crahul învățământului sau haosul formării educaționale !

Stimați colegi, fac apel la sfârșit de an și în condițiile așteptării proiectului bugetului de stat, să ținem cont de fondurile publice care trebuiesc alocate cu prioritate pentru învățământ și sănătate, iar ulterior pentru infrastructură și alte domenii.

Eu voi vota un buget în care fondurile pentru învățământ și sănătate vor fi de prim interes și chiar pot spune PRIORITATE ZERO pentru societatea românească !”, a susţinut Marius Nicoară în delaraţia cu titlul “Crahul învăţământului este crahul națiunii!”.

Articole din aceeasi categorie