Senatorul Alexandru Cordoş a depus din partea USL o moţiune simplă privind subvenţia la căldură

Senatorul PSD Alexandru Cordoş a depus, luni, în plenul Senatului, o moţiune simplă, din partea USL, cu titlul “Căldura care îngheaţă România: regimul Băsescu – Boc”.
Alexandru Cordoş a explicat, pentru AGERPRES, că moţiunea a fost depusă din partea USL şi că ea va fi discutată şi votată în şedinţa de lunea viitoare.
“Am atras atenţia că România nu iese din criză şi că populaţia nu va supravieţui dacă, pe de o parte, Guvernul taie salariile, iar pe de altă parte, acelaşi Guvern, creşte toate preţurile. De asemenea, am atras atenţia că tăierea subvenţiilor la căldură va lăsa în frig peste un milion de familii. Costurile de încălzire se vor majora cu peste 60 la sută faţă de iarna precedentă, iar în multe localităţi vor fi chiar duble”, a spus Cordoş.
El a precizat că există şi alte soluţii la aceste tăieri de subvenţii la căldură, deoarece sistemul centralizat de încălzire din România poate să fie performant, iar el furnizează căldură celor mai multe familii cu venituri mici din ţară.
Senatorul PSD a atras atenţia că tăierea subvenţiilor reprezintă şi un vehicul pentru mita electorală, deoarece se aruncă toată povara spre primării, despre care se ştie că nu au bani suficienţi, iar acolo unde sînt edili PDL, ei vor primi, pe alte proiecte, bani pentru sprijinirea populaţiei, iar acolo unde nu sînt primari ai formaţiunii aflată la putere, nu se vor acorda aceşti bani.
“Pe de altă parte, s-a aprobat prelungirea contractelor cu băieţii deştepţi, aşa cum le spune toată lumea, unde prin diverse filiere se cumpără energie ieftin de la stat şi se vinde scump, prin firme agreate de PDL. Este o chestiune incorectă, pentru că dacă subvenţia asigura un ajutor pentru cei care locuiesc la bloc, unde nu putem vorbi de oameni bogaţi, în cazul eliminării subvenţiei, doar un număr minim de aproape 300.000 de familii vor beneficia de ajutoare”, a spus Cordoş

Articole din aceeasi categorie