Semne de intrare în normalitate a activităţii CJ, în urma demisiei lui Uioreanu

Plenul Consiliului Judeţean se întruneşte astăzi, în şedinţă extraordinară, pentru a desemna un vicepreşedinte care să exercite atribuţiile preşedintelui, pînă la data depunerii jurămîntului de către noul preşedinte al CJ. De asemenea, pe ordinea de zi se află şi proiectul de hotărîre privind delegarea unui consilier judeţean care să îndeplinească atribuţiile vicepreşedintelui desemnat să exercite atribuţiile preşedintelui, pînă la alegerea noului şef al forului judeţean.

Precizăm că fostul preşedinte CJ, Horea Uioreanu – trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub acuzaţia de Consiliul Judetean Clujluare de mită şi alte fapte de corupţie – a demisionat de la conducerea forului administrativ judeţean vineri, 3 octombrie. Luni, 6 octombrie prefectului judeţului, Gheorghe Vuşcan, a emis, ordinul prin care se constată încetarea de drept a mandatului de preşedinte al CJ a lui Uioreanu, postul devenind astfel vacant.

După arestarea lui Uioreanu şi pînă în prezent, CJ a fost condus interimar, de vicepreşedintele Vakar Istvan, căruia i s-au delegat atribuţii de preşedinte, mandatul fiind valabil doar pînă la vacantarea postului. Două mandate scurte în această funcţie – unul de o săptămînă şi altul de două săptămîni -, a deţinut şi consilierul liberal Mihai Seplecan, acesta fiind nevoit să se retragă din funcţie în urma acţiunilor în contencios administrativ înaintate de prefect.
Pentru exercitarea aribuţiilor de vicepreşedinte interimar a fost delegat, tot pînă la vacantarea postului de preşedinte al CJ, consilierul PDL Horaţiu Cătărig, care i-a ţinut locul lui Vakar pe timpul cît acesta a avut atibuţii de preşedinte interimar.

Potrivit legii, data organizării alegerilor pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean se stabileşte de Guvern, la propunerea prefectului. Acestea trebuie organizate în termen de maximum 90 de zile de la expirarea termenului de 10 zile de la comunicare, interval de timp în care ordinul prefectului poate fi atacat în instanţă.

A.S.

Articole din aceeasi categorie