Se mută punctul de informare pentru bugetarea participativă

Municipalitatea clujeană anunţă faptul că în perioada 29 iulie – 11 august 2019 (inclusiv), punctul de informare pentru procesul Bugetare participativă Cluj-Napoca 2019 se mută de la Casino, Centru de Cultură din Parcul Central, la sediul Primăriei Cluj-Napoca de pe Calea Moților nr. 1-3, parter, camera 23. Proiectele se pot depune până pe 11 august 2019.

Propunerile de proiecte trebuie să se încadreze într-unul dintre următoarele domenii: alei, trotuare și zone pietonale; mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației; spații verzi și locuri de joacă; amenajare spații publice (mobilier urban, iluminat public etc.); infrastructură educațională și culturală; orașul digital.

Până acum au fost depuse aproximativ 50 de proiecte. Dintre cele inedite amintim modernizarea  străzii care leagă zonal colonia Sopor de cartierul Gheorgheni, începând de la garajul de troleibuze capătul liniei 3, Festivalul Electric Race, având în vedere apariția continuă a trotinetelor electrice, cât și a skateboardurilor electrice sau proiecte privind fluidizarea traficului.

A.M.C.

Articole din aceeasi categorie