Scriitori în vremea pandemiei/Corespondenţă din Michigan, Statele Unite

Ioan Meghea: “Oamenii se tem pentru criza economică”

Ioan Meghea este un intelectual rasat. Îl întâlneşti în librării, este prezent la vernisaje, seara îl găseşte în săli de concert sau de spectacol…Din când în când, devine provocator. Provocator în sensul bun al cuvântului, prin lecturile propuse. Şi-au fost “Gothic” (“o poveste violentă despre neîncredere”), “Anonimul rus”, “Poveşti cu final aşteptat” şi nu în ultimul rând, “Scene din viaţa unui provincial”. Din care am reţinut un aliniat la care subscriu fără rezerve: “a te reîntoarce cu siguranţă înseamnă a renaşte şi a te regăsi”. Noi îl aşteptăm pe Ioan Meghea să revină de pe meleagurile americane unde se află de ceva vreme. Nu reevine oricum, ci cu un nou titlu, la fel de provocator, “VIAȚĂ LA DOUĂ MÂINI-Portret de grup cu pian”. În trei cuvinte: reîntoarcere, renaştere, regăsire.

D.Ş.: Ioan Meghea, de cât timp eşti în Michigan? Cu ce prilej?

Ioan Meghea: Sunt în East Lansing-Michigan, din 23 februarie 2020. Am venit aici să-mi văd familia, băiatul meu, soția acestuia și cele trei nepoate: Maia 12 ani, Ani 10 ani și nu în ultimul rând, Bella 2 ani…). Pandemia m-a „blocat ”aici. Nu odată, mi-am dorit să stau cât mai mult lângă oamenii aceștia și iată că…,,Fii atent ce-ți dorești, s-ar putea să se întâmple!”, spunea cineva Am și vorbit recent despre treaba asta pe You Tube într-o emisiune de-a mea, numită,,Partea plină a paharului…”

D.Ş.: Care este situaţia acuma, acolo unde te afli?

Ioan Meghea: În doar o lună, coronavirusul a devenit a treia cauză principală de deces în Statele Unite. Acum două zile, statul Michigan încă făcea parte din zonele mai afectate (alături de New York, New Jersey, Louisiana și California). În statul Michigan, au fost raportate până astăzi de către Departamentul de Sănătate 45.054 cazuri de infectare și 4.250 decese. Statele Unite au pierdut 20 de milioane de locuri de muncă în aprilie 2020. Este cel mai mare grav declin de la Marea Represiune. Rata șomajului este la un nivel record de 14,7% de la 3,5% în februarie 2020. Rata șomajului a depășit recordul de după cel de-al Doilea Război Mondial, de 10,8% (în 1982). Probabil rata șomajului va urca în luna mai la 20%.

D.Ş.: Cum privesc americanii situaţia?

Ioan Meghea: Majoritatea cetățenilor americani se tem atât pentru sănătatea lor, cât și pentru criza economică și din acest motiv, ei doresc să știe cât mai mult, cât mai repede și mai ales, cât mai corect despre COVID -19, au nevoie de orientare în această criză și sunt interesați de date reale. Nu-mi dau seama cât și mai ales ce se face în acest sens. Nu sunt nici omul, nici în măsură să fac aprecieri legate de ceea ce întâmplă în realitate în America. Fiul meu, Cristian, care lucrează la Facultatea de Medicină la Michigan State University, de câtva timp participă la un proiect care are ca scop rezolvarea modului în care poate să ajungă la cetățeanul american cât mai multe date privind COVID -19. Date cât mai reale, cât mai corecte și într-un timp cât mai scurt. Nu e ușor acest lucru dar probabil că nu e imposibil. Un alt mod de-a privi povestea asta: mai multe proteste au fost organizate zilele trecute în statele New Hampshire, Maryland,Texas în care manifestanţii au cerut ridicarea măsurilor de izolare impuse pentru a îngrădi răspândirea noului coronavirus. Cel mai amplu protest organizat până în acest moment a avut loc miercuri în Lansing, capitala statului Michigan (orașul în care mă aflu în aceste zile) unde aproximativ 3.000 de persoane au ignorat măsurile de izolare ale guvernatoarei democrate Gretchen Whitmer. Dar nu asta e starea generală. Zilnic, plimbându-mă prin cartierele din East Lansing, observ: e liniște, oameni puțini pe afară, mașini mai deloc, accesul la aparatele de joacă pentru copii în parcuri e interzis – panouri de avertizare amplasate -persoane care fac jogging poartă mască, alții nu poartă, restaurantele sunt și ele închise pentru public, dar se livrează mâncarea comandată telefonic, marile magazine sunt deschise și toată lumea care apelează la ele poartă mască în interiorul acestora, obligatoriu. Am fost martor în urmă cu câteva săptămâni la următoarea scenă stradală: șase sau opt cetățeni stau în cerc în mijlocul străzii din cartier, păstrând o distanță de cca 2m. între ei. Sunt vecini sau prieteni care povestesc, beau bere, încearcă să ,,rupă” într-un fel starea de singurătate. Școlile sunt închise, dar familiile încearcă să rezolve și problema asta. Nepoatele mele, zilnic au acasă ore de studiu (matematică, engleza, stiinta, arta, etc) și au – online – ore de pian și chitară cu profesorii lor de instrumente. Unii copii încearcă tot soiul de activități (cele două fete ale mele au ,,scos” un ziar pe care-l distribuie mergând pe biciclete și lăsându-l la ușa prietenilor. Au succes, până la urmă e un newspaper gândit și realizat de ele. Mi-au luat și mie un interviu. Întrebări de genul: Ce regretați că nu aveți aici și acum? Ce veți face prima dată când ajungeți în Cluj? Cum încercați aici să depășiți problema pandemiei? Toată povestea a apărut în primul lor număr de ziar…)

D.Ş.: Lucrezi la un nou roman, te rog câteva cuvinte despre el.

Ioan Meghea: Romanul se va numi ,,VIAȚĂ LA DOUĂ MÂINI-Portret de grup cu pian”. Este povestea unuia dintre cei mai mari pianiști ai momentului, Thomas Sovian -interpret de muzică clasică -care este alcoolic. ,,Acest pianist va pierde totul și se va prăbuși de pe culmile succesului – acolo unde lumea îl idolatriza – în propriul iad pe pământ, abandonat și singur.” Am să vă fac o mărturisire. Câțiva prieteni, citindu-mi manuscrisul, m-au oprit pe stradă: Ioane, pentru numele lui Dumnezeu, bănuiesc că ești prieten cu personajul ăsta, dă-i domnule o șansă! Am înțeles, așa că…Mă opresc însă aici, rezolvarea chestiunii o veți afla după lansarea volumului…

D.Ş.. Care este starea de spirit a americanilor?

Ioan Meghea: …Incertitudine…și nu numai pentru următoarele săptămâni și luni…oameni nu știu la ce să se aștepte nici chiar în toamna și iarna 2020.

Experientele diferă mult de la familie la familie – cei care își pot continua activitatile profesionale de acasa și își iau salariile în continuare, sunt relativ bine. Complet diferită e situația pentru cei care ori și-au pierdut locul de munca (de exemplu cei care lucreaza la fabricile auto) sau care lucrează în condiții aglomerate și care nu au putut opri activitatea (de exemplu în fabricile de procesat carne). Oamenii se tem pentru criza economică…

D.Ş.: Nepoatele tale sunt la şcoală în State, ce program şcolar au, cum se descurcă, cât de mare este riscul de a ieşi pe stradă.

Ioan Meghea: Școlile și ele sunt închise la ora aceasta, majoritatea școlarilor lucreaza acasă în familie. Au program de școală de acasă zilnic, matematică, engleză, stiințe, arte, muzică. Nepoatele mele ies zilnic afară în fața casei. Pictează pe caldarâm, joacă croquet (un joc cu ciocănașe de lemn și mingi, pe care încearcă să le trimită în poarta adversarului), merg câțiva kilometri cu bicicletele – pe stradă nu prea vezi oameni – riscul de-a se îmbolnăvi este foarte redus, neavând contact cu persoane. Păstrează (în afara casei lor) distanța față de alți oameni.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie