S-a făcut lumină şi la sate

Nu de mult era un adevărat calvar să treci prin localităţile rurale noaptea. Peste tot a fost întuneric beznă, chiar şi pe drumurile naţionale. Uneori, cîte un bec la 200 metri lumina străzile satelor.

Recent, în comunele de pe Valea Someşului Mic situaţia iluminatului public s-a îmbunătăţit simţitor. Numai în acest an, în două comune din împrejurimile municipiului Gherla s-au montat becuri LED. Este vorba de Iclod şi Mintiu Gherlii, unde toate uliţele dispun de iluminat public ca la oraş (multe municipii nu au aşa ceva!). Administraţiile locale din cele două comune vor să extindă acest sistem şi în satele componente. Este o măsură binevenită, mai ales din punct de vedere al circulaţiei în toiul nopţii, dar şi pentru scăderea numărului de infracţiuni după lăsarea întunericului. Statisticile ne arată că în satele unde s-a modernizat şi s-a extins iluminatul public s-a redus simţitor numărul furturilor şi tîlhăriilor pe timpul nopţii. Astfel de măsuri de precauţie au luat recent şi edilii municipiului Gherla, care au montat pe marginea străzilor principale becuri LED, mult  mai economicoase şi sigure.

Prin deplasările noastre pe teren tot mai des avem ocazia să constatăm schimbările esenţiale survenite în privinţa nivelului de trai al populaţiei din mediul rural, pe lîngă investiţiile din domeniul gospodăriei comunale (apă, gaz, canalizare etc.) observînd un pas înainte şi în privinţa iluminatului public. Deci, s-a făcut lumină şi la ţară!

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie