ROMÂNII SPRE MAREA UNIRE

Expoziţia „ROMÂNII SPRE MAREA UNIRE’’ a fost vernisată joi la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei şi se încadrează în șirul de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri.
Expoziţia surprinde evenimente şi personalităţi care au pavat drumul spre Marea Unire şi care, totodată, i-au conferit legitimitate. Ea cuprinde artefacte, documente de arhivă, materiale cartografice, manuscrise şi tipărituri, obiecte cu valoare memorialistică, atât din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, cât şi de la alte instituţii din ţară. Numeroase exponate au o încărcătură simbolică aparte, ele aducând în prim-plan reperele pe care le-au avut românii în momentul Marii Uniri. Printre exponate se numără un document original cu semnătura olografă a lui Mihai Viteazul, documentul original Supplex Libelum Valachorum din 1791, actul Proclamării Regatului României, uniforme ale militarilor români din perioada lui Alexandru Ioan Cuza, din timpul Războiului de Independenţă şi a Marelui Război. La vernisaj au luat parte prorectorul UBB, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, IPS, Andrei Andreicuţ, prefectul judeţului Cluj, Ioan Aurel Cherecheş şi Ioan Drăgan, directorul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Cluj. Acesta din urmă a precizat că deşi regulamentele Arhivelor Naţionale interzic scoaterea din depozite a documentelor originale, acestea putând fi doar fotocopiate, în cazul expoziţiei „ROMÂNII SPRE MAREA UNIRE’’ s-a făcut o excepţie, fiind aduse şi prezentate documente extrem de importante. „Am spart acest tabu în acest an cu totul special din convingerea profundă că aceste documente aparţin nouă tuturor, comunităţii noastre naţionale şi că ele trebuiesc cunoscute. Noi suntem prezenţi cu documente de la Mihai Viteazul şi până la Carol I, cel care a ctitorit România modernă şi a pregătit actul de la 1 decembrie 1918’’, a spus Ioan Drăgan. La rândul său, istoricul Ioan Bolovan a precizat că expoziţia „ROMÂNII SPRE MAREA UNIRE’’ a fost rodul „unităţii’’ mai multor instituţii precum Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Universitatea „Babeş-Bolyai’’, Institutul de Istorie „George Bariţiu’’ şi Arhivele Naţionale. „Iată că unitatea de care avem nevoie se poate realiza şi nu trebuie să aşteptăm ca aceasta să vină de undeva de sus, de la centru’’, a spus Bolovan.
Expoziţia poate fi văzută până în 28 Aprilie 2019.
C.P.

Articole din aceeasi categorie