Romanian Chamber Orchestra

Reprezentare excelentă a instrumentiştilor clujeni

Două au fost evenimentele muzicale online care mi-au reţinut atenţia, ambele de o egală importanţă. Primul moment a fost cel de miercuri, 22 aprilie, când am avut ocazia să văd premiera concertului Romanian Chamber Orchestra de la Sala Radio din Bucureşti, dirijor Cristian Măcelaru. Programul de concert a cuprins lucrări de Bartok (“Divertimento”), Piotr Ilici Ceaikovski (“Serenada op 48”) şi Dan Variu (“MikroDivertisment”). Al doilea moment s-a derulat trei zile mai târziu, sâmbătă, 25 aprilie, când am urmărit documentarul Romanian Chamber Orchestra-Muzica mai aproape de tine, realizat de regizorul Alexandru Condurache şi producătoarea Diana Iabraşu.

Am să mă opresc întâi asupra documentarului, bine materializat ideatic, practic o cuprinzătoare istorie a orchestrei, de la primele repetiţii desfăşurate la Timişoara şi cursurile de măiestrie interpretativă dedicate tinerilor muzicieni români şi până la primul concert, prima ieşire în lume a ansamblului, cel amintit de la Sala Radio.

Se impun câteva cuvinte despre ce este şi ce îşi propune Romanian Chamber Orchestra, după cum se cuvine şi o prezentare a Maestrului Cristian Măcelaru.

Romanian Chamber Orchestra înseamnă 21 de muzicieni, un dirijor reputat și un singur scop: acela de a fi, prin valoarea componenților săi și contribuția adusă patrimoniului național, un punct de reper pentru cultura românească, prin promovarea muzicii clasice compusă pentru această formulă orchestrală, interpretată la un nivel excelent comparabil cu cele mai bune orchestre de cameră din lume. Practic, sunt reuniţi muzicieni români de marcă: unii dintre ei au importante cariere solistice, cum este concertmaestrul Alexandru Tomescu, binecunoscut melomanilor români. Alții sunt membri ai unor importante orchestre internaționale și românești. Nu în ultimul rând, cei mai tineri membri ai Romanian Chamber Orchestra sunt bursierii orchestrei, pregătiți în cadrul cursurilor de măiestrie susținute de Alexandru Tomescu (vioară), Ladislau Cristian Andriș și Yizhak Schotten (violă), Dragoș Bălan (violoncel) și Răzvan Popescu (contrabas). Irina Simon Renes – șef partidă vioara a doua – este șefa partidei de vioara a II-a a Mahler Chamber Orchestra, membră a Orchestrei Festivalului din Lucerna; Emil Bolozan – ajutor de șef al partidei de vioara a doua din cadrul Orquesta Sinfónica de Barcelona y Nacional de Catalunya, ansamblu din care face parte și violonista Melita Murgea; violistul Ladislau Cristian Andriș – șeful partidelor de violă al Orchestra of Europe și al Swiss Orchestra; violistul Alexandru Bota a făcut parte din Orchestra de Cameră a Australiei și este violistul Cvartetului Navarra din Londra; violoncelistul Dragoș Bălan – șeful partidei de violoncel al Orchestrei Operei din Madrid; Răzvan Popescu este de 3 ani șeful partidei de contrabas al Filarmonicii din Dresda. În timp ce din unele din cele mai importante orchestre românești – Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Națională Radio din București, Orchestra Operei Naționale București, Orchestra Română de Tineret, Orchestra de Cameră Radio -, fac parte pe poziții de șefi de partidă sau soliști instrumentiști alți membri ai Romanian Chamber Orchestra: violonistul Rafael Butaru, violonistul Radu Dunca, violistul Adrian Vasile, violonceliștii Radu Sinaci și Octavian Lup.

Dirijor este un nume deja celebru: Cristian Măcelaru, actualul dirijor principal al Orchestrei Radiodifuziunii WDR din Koln – Germania, cu o prodigioasă activitate internațională la pupitrul unor celebre ansambluri orchestrale din Statele Unite ale Americii și din Europa. Dirijorul Lawrence Foster îl numea pe Cristian Măcelaru drept „viitorul Sergiu Celibidache al românilor”, referindu-se la cariera și statura internațională a lui Cristian Măcelaru, cel care a putut fi aclamat și la București, în septembrie 2019, când a dirijat, în cadrul Festivalului „George Enescu”, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam.

Artiştii clujeni sunt foarte bine reprezentaţi în orchestră, referindu-mă la foşti sau actuali studenţi ai Academiei Naţionale de Muzică “Gheorghe Dima”. Este vroba despre Rafael Butaru (concertmaistru, Filarmonica “George Enescu” Bucureşti), Radu Dunca (concertmaistru, Opera Naţională Bucureşti), Octavian Lup (fost elev al Colegiului de muzică “Sigismund Toduţă” Cluj-Napoca). Sunt încă studente ale ANMGD-ului clujean Maria Marica şi Graţiela Aranyosi (ambele violoniste), iar Cora Petrila este elevă a Colegiului de muzică “Sigismund Toduţă”, tot violonistă.

Numele compozitorului Dan Variu vă este cunoscut deja, ajunge să amintesc lucrarea “Poveste românească”, care a avut premiera absolută pe scena Operei naţionale Române Cluj-Napoca. Lucrarea “MikroDivertisment” este, potrivit celor declarate de compozitor: “de clară inspirație bartokian folclorică, ce își propune un înalt grad de accesibilitate, chiar dacă, în cadrul ei există anumite aspecte muzicale mai complexe, precum cromatizarea intensă, disonanțe puternice, imitații și augumentări, politonalitate, asimetrii ritmice, dar intenția principală este aceea a accesibilității”.

Două evenimente muzicale ne-au apropiat de un ansamblu orchestral şi un maestru al baghetei pentru care “muzica a fost şi va rămâne modul cel mai direct prin care noi comunicăm esenţa sentimentelor noastre”, am citat din credo-ul Maetrului Cristian Măcelaru.

Sper să avem ocazia ascultării live a Romanian Chamber Orchestra pe scena de concert al Colegiului Academic. Un dar în toamna acestui an ar fi binevenit.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie