Revista Oraşul nr. 42-43(2017)

Revista Oraşul s-a afirmat de câţiva ani ca una din cele mai serioase publicaţii culturale din capitala Transilvaniei. Ultimul număr apărut în aceste zile, nr. 42-43(2017), ne întăreşte convingerea că publicaţia editată de Fundaţia Culturală ”Carpatica”(condusă de arh. Ionel Vitoc) şi-a găsit profilul propriu, o identitate care o face inconfundabilă, în comparaţie cu publicaţii având o vechime mult mai mare, cum ar fi Tribuna sau Steaua.

Fără să se afle în concurenţă cu aceste prestigioase reviste, Oraşul se remarcă prin excelenta calitate a materialelor pe care le publică, prin impecabilul aspect grafic, prin diversitate şi, nu în utimul rând, prin tonul echilibrat al articolelor de atitudine civică pe care le publică. Nici nu se putea să fie altfel căci arh. Ionel Vitoc, directorul general al revistei, este, după cum îl cunoaşte lumea, un ins echilibrat şi afabil, având simţul umorului în orice ocazie. Ne convingem de aceasta citindu-i mica schiţă , intitulată ”Ceaţa”, ce deschide recentul număr al revistei de cultură urbană. În locul unui editorial plin de gravitate, referitor la problemele ”arzătoare” ale zilei, directorul publicaţiei ne oferă o mică proză ce decupează, cu fineţe şi ironie, un mărunt fapt cotidian, anume apariţia unui şoricel în cămara casei părinteşti a autorului de la Vălenii Şomcutei. Micul tâlhar ce atentează la slănina din cămară îi provoacă autorului schiţei câteva scurte, ironice notaţii: ”Azi toată lumea se spală de păcate la judecată, de la găinari până la preşedinţi. Judecata pe unii îi înălbeşte, pe alţii îi achită, iar pe alţii, în limita locurilor vacante, îi pune după gratii. Sunt judecaţi după faptă, nu după pagubă. Paguba nu mai contează, oricum nu se recuperează, aşa cum nici slănina mea.” Sunt câteva aluzii la situaţia politică din ţară, făcute însă cu un umor fin, cu o ironie benignă, ivite parcă de sub pana marelui Caragiale.

Să nu credeţi însă că publicaţia nu găzduieşte şi atitudini mai ferme sau apăsat polemice. Pe pagina imediat următoare acestei schiţe este reprodus punctul de vedere al Biroului prezidiului Academiei Române, referitor la tentativa politicienilor români de a vota ziua de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România, un gest calificat, fără menajamente, ca ”iresponsabil ”: ”A vota ziua de 15 Martie ca Zi a maghiarilor din România înseamnă o încurajare tacită a revendicărilor cercurilor extremiste maghiare care au început deja o veritabilă campanie internă şi internaţională în perspectiva a 100 de ani de la Trianon”. Ca o prelungire a acestui material, apărut sub titlul ”Pentru respectarea Centenarului Marii Uniri şi a memoriei istorice a românilor”, revista clujeană găzduieşte un magistral articol semnat de academicianul Ioan-Aurel Pop, Precizări privind ”războiul informaţional” contemporan. Reputatul istoric clujean evocă urmările Primului Război Mondial, cu formarea statelor naţionale, ca urmare a destrămării imperiilor dominatoare şi multinaţionale. Frustrările învinşilor vor duce la regruparea nemulţumiţilor şi la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, ”după care, în linii mari, ordinea politico-teritorială a rămas, cu unele modificări, ca aceea interbelică. Statele care se formaseră în 1918, prin voinţa popoarelor şi care fuseseră consfinţite prin Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) au rămas aproape cum au fost(…), adică formate tot pe criterii naţionale”. ”Vocile nemulţumite de formarea României se regrupează acum, cu ocazia centenarului şi recurg la forme variate de exprimare”. Cea mai nemulţumită este desigur Ungaria, ţară ”care a pierdut în 1918 Croaţia, Slovacia, Transilvania etc., adică teritorii fără majoritate ungară, pe când România a obţinut numai provincii istorice cu majoritate (absolută sau relativă) românească”. În războiul informaţional pe care ţara vecină îl poartă, ea primeşte un ajutor nesperat din partea unor ”forţe interne care cultivă relativismul istoriei şi care combat ideea de unitate românească”, de la români care cultivă blamarea istoriei naţionale, care cer felurite autonomii istorice, care condamnă ”miticismele” şi ”balcanismele” cu scopul subminării României. Ilustrul istoric clujean denunţă extrema din cultura românească ”care acceptă doar nimicnicia românilor, spiritul lor gregar, de popor fără voinţă, de masă informă, «umbră fără schelet», formată din «feţe patibulare», «cu guri vulgare», «puturoşi», cu un «amestec apos» în loc de creier. Academicianul citează desigur din reflecţiile, jignitoare, ale lui Horia-Roman Patapievici, fost director al Institutului Cultural Român, care, din păcate, şi-a găsit adepţi în acest război informaţional ce se desfăşoară sub ochii noştri.