Regimentele clujene în Marele Război (II) Regimentul de Infanterie 21 de honvezi de la Cluj

Proiectul editorial realizat de ziarul Făclia de Cluj şi Universitatea ‘’Babeş-Bolyai’’ în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri continuă cu prezentarea celui de al doilea regiment de infanterie din Cluj implicat în acţiunile militare ale Imperiului bicefal în perioada Marelui Război.
Înainte de 1 Decembrie 1918, Regimentul de Infanterie 21 de honvezi a fost cea de-a doua unitate militară a Clujului. Întrucât specificarea „de honvezi” ar putea crea impresia că era unitate militară exclusiv maghiară, considerăm că este nevoie de o scurtă explicaţie.
Până în 1867, Imperiul Habsburgic a avut o singură armată. Această armată, după 1868 a fost numită armata cezaro-crăiască sau armata comună (adică austriacă şi ungară). În cadrul Compromisului austro-ungar din 1867 s-a convenit şi asupra faptului ca pe lângă armata comună să fie organizate alte două armate, una pe teritoriul Ungariei şi Croaţiei şi alta pe restul teritoriului Imperiului. Ambele urmau să fie numite armate de apărare a patriei: cea din Ungaria şi Croaţia cu termenul maghiar Honvédség, iar cea de pe teritoriile Austriei, Boemiei, Moraviei, Galiţiei, Bucovinei cu termenul german Landwehr. În ajunul izbucnirii Marelui Război, regimentele de honvezi reprezentau aproximativ 10% din totalul forţelor armate ale Imperiului. Organizarea regimentelor de honvezi era similară cu organizarea regimentelor din armata comună. Începând cu anul 1912, regimentele armatei comune (regimentele K.u.K) şi regimentele de honvezi au avut aceleaşi cercuri de recrutare. Drept urmare, componenţa etnică şi a regimentelor de honvezi reflecta situaţia etnică a cercului de recrutare. Prin tragere la sorţi se decidea în care regiment ajungea tânărul recrut. La recrutare, tinerii erau împărţiţi în grupuri de câte 13 inşi. Prin forţa hazardului, al patrulea, al optulea şi al treisprezecelea din grupă era trimis la regimentul de honvezi, ceilalţi urmând să fie soldaţi ai regimentului armatei comune.
În Transilvania, primele batalioane de honvezi au fost organizate în anul 1868: Batalionul 30 de la Cojocna, Batalionul 20 de la Alba Iulia, Batalionul 29 Arieş şi Batalionul 32 din comitatul Solnoc-Dăbâca. În 1886 a fost organizat Regimentul de infanterie 21 de honvezi de la Cluj. Comandamentul, Batalionele I şi III aveau reşedinţa în Cluj, Batalionul II la Aiud, iar Batalionul IV la Dej. În 1912, Batalionul IV a fost transferat la Regimentul de Infanterie 32 de honvezi de la Dej. Acest regiment, cu cazărmile în Dej şi Bistriţa, era format în proporţie de 73% din români şi 27% din alte etnii.
În ajunul izbucnirii Marelui Război, Regimentul 21 de honvezi de la Cluj era format în proporţie de 62% din români, 34% din maghiari şi 4% din alte etnii. Cazarma din Cluj a regimentului a fost terminată în anul 1888. O putem identifica şi azi pe Bulevardul Dorobanţilor, nr. 23, colţ cu strada Piteşti. Până în 1918, a fost cazarma Regimentului de honvezi, în perioada interbelică a Regimentului de Infanterie 83 al Armatei Române, după Al Doilea Război Mondial şi până în 1990 a fost reşedinţa unui batalion de Securitate. În prezent este sediul Jandarmeriei.
Regimentul 21 de honvezi a plecat din gara din Cluj în data de 18 august 1914 şi a fost dus în Galiţia, pe frontul rusesc. În conformitate cu planurile iniţiale ale comandamentului armatei austro-ungare, acel sector de front trebuia să fie apărat de Armata a II-a austro-ungară. Întrucât în primele săptămâni ale războiului această armată s-a aflat pe frontul cu Serbia, de unde nu a putut fi relocată în timp util, locul său pe frontul rusesc a fost ocupat de Corpul de Armată XII „Kövess”, alcătuit din regimentele din Transilvania, în următoarea structură: Regimentul 21 honvezi de la Cluj (comandat de colonelul Raimund Latzin), împreună cu Regimentul 22 de honvezi de la Târgu Mureş (având 49% maghiari şi 46% români), alcătuia Brigada 75 de honvezi, la comanda căruia s-a aflat generalul Karol Lippner. Regimentul 23 honvezi de la Sibiu (69% români şi 25% germani) şi Regimentul 24 honvezi de la Braşov (61% maghiari şi 27% români) alcătuiau Brigada 76 de honvezi de la Braşov. Brigăzile 75 şi 76 formau Divizia 38 de honvezi de la Cluj, aflată sub comanda generalului Johannes Karg. Divizia 38, împreună cu Divizia 16 K.u.K de la Sibiu alcătuia Corpul de Armată XII, al cărui comandant a fost generalul de infanterie Hermann Kövess.
Pe frontul din Galiţia de Est. Regimentul 21 a ajuns în preajma frontului, în localitatea Stanislau, în data de 21 august şi a trecut prin botezul focului în 25 august, după un marş de 42 de km pe o căldură caniculară. Primele lupte s-au dat cu un inamic de aproximativ şase-şapte ori mai numeros decât regimentele transilvănene. După prima zi de luptă, Batalionul I raporta pierderi de 60%, Batalionul II 50%, iar Batalionul III 40%. Mulţi s-au înecat în râul Koropeţ. O singură companie nu a avut pierderi, cea care era lăsată să păzească muniţia şi bagajele regimentului. În timpul retragerii, Divizia 38 s-a rupt de restul Corpului de Armată XII, astfel că în restul războiului a luptat în cadrul altor mari unităţi.
A doua etapă a acestor lupte a avut loc la începutul lunii septembrie, în cadrul celei de-a doua Bătălii de la Lvov (Lemberg). Divizia 38, şi în ea Regimentul 21 honvezi, a încercat să oprească ofensiva armatei ruse în dreptul oraşului Halici. Luptele au început în 8 septembrie. În 11 septembrie s-a dat ordinul de retragere spre Carpaţi, unde armatele Monarhiei sperau să oprească înaintarea ruşilor spre inima imperiului. Regimentul s-a retras până în preajma localităţii Stakcin (Slovacia), aflat la aproximativ 250 de kilometri de Halici, într-o ploaie care nu se mai oprea. În timpul retragerii, trupele regimenului au fost decimate şi de sutele de cazuri de îmbolnăviri de holeră. Un ofiţer român, Octavian C. Tăslăuanu, participant la aceste bătălii, a descris astfel retragerea „vuietul luptelor de prin împrejurimi, veştile că suntem bătuţi, învălmăşeala retragerii din Halici ne-au demoralizat cu desăvârşire […] Se spunea că ai noştri, neputând transporta toate alimentele din depozite le-au aruncat în aer […] Calea ferată şi minunatul pod de peste Nistru au fost distruse […] Nu vedeai decât morminte proaspete cu mici cruci din crengi la creştet, arme ruseşti distruse, grămezi de muniţii şi cadavre neîngropate” [Trei luni pe câmpul de răsboiu… Bucureşti, 1915, p. 24].
Pasul Ujoc. În 24 septembrie armatele ruse au cucerit Pasul Ujoc, una dintre trecătorile din Carpaţi, prin care aveau posibilitatea să înainteze spre Câmpia Maghiară. (În 4 octombrie ruşii au ocupat şi Sighetul Marmaţiei). Regimentul 21 de honvezi, a primit ordinul să recucerească Pasul Ujoc. Lupta pentru acest obiectiv strategic, dusă într-o furtună de zăpadă, a ţinut până în 4 octombrie şi s-a terminat cu succesul trupelor austro-ungare, care au reuşit să alunge trupele ruse.
Bătălia de la Chirow. Imediat după recucerirea Pasului Ujoc armatele austro-ungare au lansat o ofensivă care avea drept obiectiv ruperea încercuirii fortăreţei Przemysl şi recucerirea Galiţiei. Luptele necontenite şi vremea rece au decimat trupele. În 10 octombrie, Divizia 38, din care a făcut parte şi Regimentul 21 de honvezi, mai avea 4.700 de militari apţi pentru luptă. În următoarele două săptămâni regimentele austro-ungare au reuşit să recucerească mare parte a teritoriului cedat în septembrie, după care, în faţa noii ofensive ruseşti, s-au retras din nou în Carpaţi. La 15 noiembrie 1914 au reînceput luptele pentru apărarea trecătorilor din Carpaţii Păduroşi şi au ţinut până în primăvara anului 1915, când o nouă ofensivă a Puterilor Centrale au zdrobit forţele ruseşti. (Spargerea frontului de la Gorlice a avut drept rezultat distrugerea a două armate ruse, pierderi de peste 200.000 de militari ruşi şi ocuparea Poloniei de către armatele germane şi austro-ungare). În mai 1915, Regimentul 21 de honvezi de la Cluj a avut 800 de militari. La începutul lunii iunie, a primit completări de 800 de soldaţi. La sfârşitul lunii iunie, după ce oraşul Lvov (Lemberg) a fost recucerit, pierderile regimentului s-au ridicat la aproximativ 1.100 de oameni, altfel spus la 70% din efective. Divizia 38 de honvezi, din care a făcut parte şi Regimentul 21, în luna iunie 1915 avea 1.000 de oameni, adică un sfert din efectivele iniţiale. Vara şi toamna anului 1915 au trecut prin lupte neîncetate. Între 1 şi 5 noiembrie regimentul a luptat pentru cucerirea localităţii Siemikowice (situat în centrul Poloniei). La finalul acestor lupte, din efectivul de 1.665 militari al Regimentului 21 mai erau apţi de luptă 641.
Din iarna anului 1915 şi până în primăvara anului 1918, Regimentul 21 de honvezi a continuat să lupte pe frontul rusesc. A participat la zeci de bătălii, printre care şi la oprirea Ofensivei Kerenski, din iulie 1917. La începutul anului 1918, armata rusă s-a dezintegrat. Astfel, comandamentele Puterilor Centrale au putut disloca unităţi pe alte fronturi.
Pe frontul italian. În martie 1918, Divizia 38, în cadrul căreia se găsea şi Regimentul 21 de honvezi de la Cluj, a fost transferată pe frontul italian, mai exact în dreptul localităţii Assiago. Aici, în iunie 1918, a participat la A Doua Bătălie de pe Piave, ultima ofensivă a armatelor Puterilor Centrale împotriva Italiei, suferind pierderi grele. În iulie şi august regimentul a fost retras în Croaţia. În ultimele zile din luna august 1918 s-a aflat din nou pe front, unde a luptat până la sfârşitul lunii octombrie. În 24 octombrie a început asaltul armatelor italiene respectiv anglo-franceze împotriva armatelor Puterilor Centrale aflate în pragul dezintegrării. În 30 octombrie, ceea ce a rămas din Regimentul 21, s-a retras de pe front. Avea în total 390 de militari apţi pentru luptă.
În 4 noiembrie, după semnarea armistiţiului de la Villa Giusti, rămăşiţele Regimentului 21 au mărşăluit 70 de kilometri, evitând astfel să cadă în prizonierat de război. În 4 noiembrie 1918, au reuşit să se îmbarce într-un tren, cu care au ajuns acasă la Cluj, în dimineaţa zilei de 16 noiembrie.
Dr. József Lukács,
Direcţia Patrimoniu
Cultural Universitar, Universitatea Babeş-Bolyai

Bibliografie selectivă:
Körmendy Géza, A M. kir. kolozsvári 21. honvéd gyalogezred, [Regimentul regal maghiar de infanterie 21 de honvezi de la Cluj], în Erdélyi ezredek a Világháborúban [Regimente din Transilvania în Războiul Mondial], Budapest, 1941.
Balla Tibor, A militarista birodalom mítosza. Az osztrák-magyar haderõ az elsõ világháború elõestéjén [Mitul imperiului militarist. Forţele armate austro-ungare în ajunul Primului Război Mondial], în Hadtörténelmi közlemények, 127, nr. 3/2014.
Maxilian Ehnl, Die österreichisch-ungarische Landmacht nach Aufbau, Gliederung, Friedensgarnison, Eineilung und nationaler Zusammensetsung im Sommer 1914 [Structura, organizarea, garnizoanele, clasificarea şi compoziţia naţională a forţelor armate austro-ungare în vara anului 1914], Wien, 1934.
Sursele fotografiilor: Colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca; colecţia personală a autorului; nemfelejtjuk.blog.hu.