Regele Mihai I a participat la Roma la un dejun oferit de Alteţa Sa Eminentisimă Fra’ Mattew Festing

Regele Mihai I a participat luni, la Palatul Magistral din Roma, la un dejun oferit în onoarea Majestăţii Sale de Alteţa Sa Eminentisimă Fra’ Mattew Festing, Principe şi Mare Maestru al Ordinului Suveran Militar şi Ospitalier al Sfîntului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta, a informat, marţi, Biroul de Presă al Regelui Mihai.

Regele Mihai I a discutat cu Marele Maestru activitatea depusă în scopuri de caritate în România, amintindu-se că în acest an se împlinesc 80 de ani de relaţii diplomatice între Ordinul Suveran Militar de Malta şi ţara noastră. Cu acest prilej, Marele Maestru a pus în evidenţă  rolul Familiei Regale a României şi relaţiile istorice cu Ordinul de Malta.

Majestatea Sa a oferit Marelui Maestru medalia jubiliară şi o cutie din piele realizată de artistul Dan Coma pentru păstrarea corespondenţei, iar Marele Maestru a oferit Regelui volumul legat în piele ‘The Order of Malta’ cu dedicaţie. Alături de Rege şi de Suveranul Ordinului, la dejun au luat parte: dl Andrew Popper, Şeful Onorific al Casei MS Regele, membri ai Familiilor Regale din Austria, Italia şi Germania.

Din partea ordinului Suveran Militar de Malta la dejun au participat: Marele Comandant, Excelenta Sa Fra’ Carlo d’Ippolito din Santippolito, Marele Cancelar al Ordinului,  Jean Pierre Mazery, vice-preşedintele Consiliului Guvernului, Marchizul Fausto Solaro del Borgo.

Duminică, Regele Mihai a luat parte la un dineu oferit de ambasadorul României pe lîngă Sfîntul Scaun, Bogdan Tătaru-Cazaban, la care a participat şi ambasadorul României la Roma, Victor Răzvan Rusu, precum şi personalităţi publice din capitala Italiei.

Articole din aceeasi categorie