Punct de lucru SMURD, la Gherla

În ultimii ani, la orice accident mai grav petrecut în împrejurimile municipiului Gherla s-au deplasat autospeciale de la punctul  de lucru SMURD din Cluj-Napoca. Pe lângă timpul pierdut pe drum, s-au pierdut minute preţioase şi cu deplasarea bolnavului la cea mai apropiată unitate medicală.

În curând şi municipiul Gherla va dispune de un punct de lucru SMURD. Noua locaţie va fi pe  strada Victoriei, chiar în vecinătatea formaţiei de pompieri voluntari din localitate. Zilele trecute s-a predat amplasamentul investiţiei, un proiect rezultat din buna colaborare a administraţiei locale cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.

La eveniment au luat parte primarul municipiului Gherla, Ioan Neselean, proiectantul şi executantul lucrării, dirigintele de şantier, reprezentanţii furnizorilor de utilităţi. Cu toţii au fost salutaţi de şeful SVSU Gherla, Petru Mihuţ, la acest moment participând  şi pompierii voluntari din localitate.

Noua clădire de pe terenul fostului Obor are o suprafaţă de 272 mp, cu parter, etaj şi mansardă. La parter vor fi garajele, o sală de dezinfecţie, o încăpere pentru sterilizarea instrumentelor şi  un grup santar, iar la etaj vor funcţiona dispeceratul, birourile şi magazia cu materiale. Investitorii spun că dacă lucrurile vor merge bine, noua staţie SMURD din Gherla va fi gata până la sfârşitul acestui an.

Punctul de lucru va asigura asistenţa medicală în caz de urgenţă, transportul cazurilor foarte grave la cea mai apropiată unitate spitalicească şi va ajuta la creşterea eficienţei SMURD la nivelul judeţului Cluj. De asemenea, noul punct de lucru va ajuta la dezvoltarea unui sistem eficient de asistenţă medicală de urgenţă, de care oraşul avea mare nevoie.

Municipiul Gherla are un serviciu voluntar de pompieri, laureat al mai multor concursuri judeţene, dar şi naţionale (a câştigat chiar şi faza pe ţară!). În ultimii ani SVSU Gherla a fost dotat cu mai multe maşini de pompieri, donate de edilii oraşului înfrăţit Nendaz, din Elveţia. Deci, la incendii Gherla stă mai bine, dar în ce privește intervenţiile medicale, înfiinţarea unui punct de lucru SMURD este binevenită, mai ales în actuala situație a pandemiei COVID-19.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie