Publicații clujene: revista TRIBUNA nr. 389/2018

O călătorie inițiatică, drumul omului de la întuneric la lumină

În partea a IV-a a eseului/editotrial „Poezia între aisthesis, imitatio, adevăr și autenticitate – o privire asupra operelor lui Hӧlderlin, Rilke și Dante” filosoful Mircea Arman analizează un punct de cotitură al culturii europene, făcând referire la Dante Alighieri, care marchează, după opinia sa, sfârșitul, apogeul celor o mie de ani de exercițiu logic scolastic și începutul Renașterii, zorii epocii moderne. Citez din partea finală a acestui eseu:

Reiterăm ideea că toată această călătorie inițiatică (este vorba de opera dantescă „Divina Comedie” – n.m.,V.R.) este cuprinsă în drumul către cele două mari concepte dihotomice: întunericul și lumina, ea nefiind altceva decît drumul omului de la întuneric spre lumină. Dante subliniază acest lucru la sfîrșitul fiecăreia dintre cele trei părți ale „Divinei Comedii”. Pentru a ilustra acest fapt vom arăta că „Infernul” se termină cu versul: «Și astfel ieșirăm pentru a revedea stelele», „Purgatoriul” se sfârșește cu versul: «Pur și pregătit de a urca la stele», iar „Paradisul” are ca ultim vers: «Dragostea care mișcă soarele și celelalte stele».// Anton Dumitriu arată că nu întîmplător cele trei versuri cu care se sfîrșesc cele trei călătorii, se termină cu cuvântul STELE. Ele sînt, spune el, trepte pe care le urcă omul ca urmare a celor trei călătorii simbolice: treapta vederii luminii sau adevărului, treapta pe care o va sui pînă la lumină și adevăr și, în sfîrșit, treapta prin care va înțelege lumina și adevărul.// Omul, deși prizonier al propriilor sale iluzii, al aparențelor care îi ascund realitatea făcîndu-l să trăiască, mai degrabă, un vis despre ea, are, crede Dante, posibilitatea să părăsească întunericul pădurii și să ajungă la lumină. Acesta este și sensul pe care Heidegger îl dădea termenului de LICHTUNG – luminiș, și pe care exegeții lui nu l-au înțeles, ratîndu-i sensul, speculînd în mod nepermis. Cunoscut ca fiind un mare admirator al poeților, nu este exclus ca Heidegger să se fi inspirat în construcția acestui concept – între noi fie vorba, mai mult o metaforă – din viziunea dantescă. (…)// La Dante, acestă posibilitate de a părăsi întunericul pădurii este realizabilă doar printr-un termen terț: acest termen se numește DRAGOSTE.

Semnalăm cronici literare: Ani Bradea scrie despre romanul „Inachis Io nu știe să respire” de Claudia Albu (Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2017); Virgil Mihaiu semnează „Un studiu comparatistic despre doi poeți exponențiali: Eminescu și Poe”, analizând volumul „Arc poetic transatlantic: Mihai Eminescu – Edgar Allan Poe” de Ioan Iacob (Ed. Junimea, Iași, 2017); Ion Buzași recenzează cartea „Episcopii și mitropoliții Blajului în trecul neamului românesc” de Pr. Ioan Vultur (Ed. Buna Vestire, Blaj, 2018); Geo Vasile amintește cititorilor că în toamna acestui an s-au comemorat 25 de ani de la plecarea la cele veșnice a părintelui Dumitru Stăniloaie – supranumit și mentorul spiritualității românești – și s-au celebrat 115 ani de la nașterea profesorului, eseistul deschizând paginile cărții „Reflecții despre spiritualitatea poporului român” (din seria OPERE, Dumitru Stăniloaie, vol 9, Ed. Basilica, 2018).

„Teo-fenomenologia iubirii la părintele Dumitru Stăniloaie (I)” se intitulează eseul început în acest număr al revistei, semnat de Nicolae Turcan, o analiză fenomenologică a iubirii, pentru care profesorul Stăniloaie pornește de la o presupoziție: că teologul român nu este străin de această direcție filosofică. Un alt eseu, „«Analfabetismul funcțional» al sistemului de învățământ”, este semnat de Adrian Lesenciuc, autorul punându-și speranța că, odată și odată, la noi, cineva (un grup de cercetători, o instituție) va construi o Strategie Națională a Educației. Eseul lui Vistian Goia se desfășoară pe tema „Destinul românesc. Un concept perimat sau mereu actual!?”, semnele de punctuație din titlu trag un semnal de alarmă clar. Andrei Marga își intitulează diagnoza „Etica relațiilor cu animalele”, despre reconsiderarea comportamentului uman față de animale. Cronici de film publică Ioan-Pavel Azap și Ioan Meghea, de teatru, Alexandru Jurcan și Eugen Cojocaru, iar cronici de artă plastică, Silvia Suciu și Ilie Rad. Numărul este ilustrat cu reproduceri după lucrări de Heather Ramsdale – SUA.

Virgil RAȚIU