Publicații clujene: revista APOSTROF nr. 9 și nr. 10/2018

„D-ale teatrului la « Echinox»”, echinoxiști și un punct de reper

Echinoxul a aniversat nu demult 50 ani de la apariția „în vâltoarea culturii studențești” a revistei „Echinox” și a mișcării culturale „Echinox”. Am observat că evenimentul a fost marcat prin multe pagini dedicate de reviste literare și de cultură, Steaua, România literară, Tribuna, Orizont și, iată, Apostrof. O sărbătoare împărătească pe care revista Apostrof o așează la loc de icoane. O reauniune de aduceri aminte a fost organizată în aula Mihai Eminescu la Filologie. Ion Vartic, la îndemnul insistent al magistrului Ion Pop, rememorează „peripeții” și „abrambureli” din activitatea teatrală a grupării: „Direcția propriu-zisă teatrală s-a cristalizat ultima în gruparea «Echinox» (apărută încă în 1968), și anume, numai în 1974, odată cu noii veniți în redacția revistei Echinox. Având cu toții instinct teatral și înclinație irepresibilă către comedia «all’improvviso», aceștia au înființat trupa «Ars Amatoria» și s-au consacrat deplin prin «Școala ludică», eseul scenic scris și regizat, în 1978, de Ioan Groșan. Dintr-o replică a montării lor scenice se vedea clar că «Ars Amatoria» nu avea doar un program estetic, ci, mai ales, unul existențial, purificator, într-o epocă istorică nefastă: «teatrul face mereu marea greșeală de a deveni artă. În loc să trăiască, el se joacă; în loc să fie soluție, el expune soluții. Astfel s-a ajuns la situația absolut îngrozitoare să nu putem vedea teatru decât pe scenă». De aceea, în modul cel mai propriu, «Ars Amatoaria» a fost o truppa comica all’improvviso nu numai pe scenă, ci, totodată, în stradă, în realitatea cea mai concret-cotidiană”.

Pentru „Echinox 50” revista a invitat 25 de poeți de pe „lista lui Ion Pop”, adică din volumul său „Echinox. Vocile poeziei (2008)”. Au răspuns 20 de poeți: Adrian Popescu, Mariana Bojan, Horia Bădescu, Dinu Flămând, Ion Pop, Emil Hurezeanu, Letiția Ilea, Andrei Zanca, Ion Mureșan, Ruzandra Cesereanu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Mircea Petean, Virgil Mihaiu, Iulian Boldea, Traian Ștef, Ion Urcan, Ștefan Manasia, Virgil Leon, Ștefan Bolea.

Am remarcat în nr. 9 al revistei, la Puncte de reper, un microeseu de Iulian Boldea – „Ceremoniile deznădejdii: EMIL BOTTA”. În sfârșit, după atâția ani, întâlnesc o cronică despre Emil Botta, despre un excepțional poet care a debutat în „Bilete de papagal” (1929), și a publicat volumele „Întunecatul April” (1937), „Pe o gură de rai” (1943). Apoi, în 1976, apare volumul „Un dor fără sațiu”. Ștefan Aug. Doinaș nu ezită să afirme că „după Arghezi și Ion Barbu, Emil Botta este cel mai mare făuritor de limbă poetică românească modernă”. Iar eu adaug: Înaintaș de netăgăduit, de anvergură al poeților Mihai Ursachi, Nichita Danilov, Lucian Vasiliu. Un actor fără egal în lume și numai dacă luăm în seamă rolul din filmul „Reconstituirea” de Dan Pița.

În numărul 10/2018 al revistei, DOSARUL ediției este întocmit de Corin Braga: „Treizeci de ani cu «Echinox»”, autorul precizând de la bun început: „Anul acesta, în 2018, Echinoxul împlinește cincizeci de ani de la apariția primului număr, în decembrie 1968. Aniversarea unei jumătăți de veac este un bun prilej de bilanțuri și sinteze, care să pună în evidență realizările a ceea ce, pe bună dreptate, a fost numită «școala», sau chiar «mișcarea echinoxistă». În ceea ce mă privește am făcut și eu o recapitulare a relației mele cu Echinoxul și a reieșit că am petrecut în și împreună nu mai puțin de treizeci de ani”.

Opinia „Istoria azi sau oboseala istoriei” de Ioan-Aurel Pop este încă o lecție de istorie în care, vrem ori nu vrem să recunoaștem, suntem certați pe drept: „Dacă istoria a fost cândva «învățătoarea vieții» și acum nu mai este, atunci societatea noastră este bolnavă. Dacă istoria nu a fost niciodată «învățătoarea vieții», atunci ne îmbătăm cu iluzii și facem «vorbe de clacă». Oricum, tendința de abandonare a studiului trecutului arată o profundă criză a conștiinței umanității, care umanitate a trecut – se pare – demult de faza sa de zenit. Ce ne rămâne de făcut, nouă, istoricilor? Să-i convingem pe contemporanii noștri că viața vine din trecut și merge încă spre viitor și că trecutul nu este niciodată mort, ci este viață trăită”.

Virgil RAȚIU