PSD va vota marţi pentru eliminarea pensiilor speciale

Partidul Social Democrat va vota marţi pentru eliminarea pensiilor speciale şi îi invită pe liberali să voteze abrogarea acestora, a declarat, luni, liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis.
„Partidul Social Democrat va vota mâine pentru eliminarea pensiilor speciale, este un demers asumat, am anunţat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru eliminarea acestor pensii speciale. Am introdus pe ordinea în urmă cu două săptămâni proiectul acesta care face referire la pensiile speciale, la abrogarea pensiilor speciale, iar mâine vom vota în consecinţă pentru eliminarea acestor pensii. (…) Mâine, în plenul Camerei Deputaţilor vom supune la vot amendamentul cu rentele viagere pentru sportivi şi artişti şi vom respinge prin vot acest amendament. Practic, artiştii, sportivii vor rămâne cu acele rente. Vom vedea mâine exact care este forma cea mai potrivită, însă putem rezolva în plen această problemă”, a afirmat Simonis.
Întrebat ce va face PSD dacă PNL va cere retrimiterea proiectului la comisia de specialitate pe motive de neconstituţionalitate, Simonis a spus: „Este un tertip şi o mişcare extrem de şocantă pentru mine. Un partid care a vehiculat în campania electorală de fiecare dată nevoia de a elimina această pensie specială, lideri marcanţi ai Partidului Naţional Liberal au anunţat că în cel mult 30 de zile vor elimina aceste pensii speciale. Au mâine ocazia să vină să elimine pensiile speciale”.
Alfred Simonis i-a invitat pe colegii de la celelalte partide să voteze „împotriva acestor pensii speciale nesimţite”. „Am aici solicitarea făcută de liderul grupului parlamentar al PNL din Cameră care ne solicită să introducem pe ordinea de zi şi o sesiune de vot final pentru a vota mâine, exact pe data de 28 (ianuarie – n.r.), eliminarea acestor pensii. De asemenea, avem decizia preşedintelui Camerei prin care se convoacă şi această sesiune de vot final şi orice tip de amânare a acestui vot nu face decât demonstreze încă o dată că au fost mincinoşi în campania electorală că au vehiculat un subiect cu o anumită susţinere în societate, că au fost ipocriţi şi că, de fapt, în realitate nu doresc eliminarea acestor pensii speciale. Îi invităm pe colegii noştri şi de la celelalte partide politice să votăm împreună mâine împotriva acestor pensii speciale nesimţite şi să le abrogăm mâine în plen. Orice amânare înseamnă că nu doresc să facă acest lucru”, a adăugat Simonis. El a mai spus că „proiectul este scris, depus, iniţiat de PNL”.

Articole din aceeasi categorie