Proiect literar

Să nu credeţi că, în spatele gratiilor penitenciarului, nu trăiesc oameni cu aptitudini literare. Personele private de libertate manifestă un mare interes faţă de creaţia literară, unele dintre ele scriind chiar şi cărţi în detenţie. În toate unităţile din ţară funcţionează cenacluri literare, unde cei închişi îşi pot manifesta talentul în acest domeniu. În cadrul Penitenciarului Gherla, Serviciul Educaţie a iniţiat mai multe programe şi activităţi menite să popularizeze şi să promoveze talentele din sfera literară. Chiar în această perioadă se desfăşoară proiectul „Mediul carceral-privire introspectivă”, ce vizează elaborarea unei broşuri conţinînd proză scurtă, avînd ca temă mediul penitenciar , realizată de persoanele private de libertate, indiferent de regimul de detenţie. Locatarii penitenciarului dau dovadă de multă receptivitate faţă de aceste iniţiative, mulţi dintre ei prezentîndu-se deja cu lucrările proprii. Tematica aleasă este deosebit de vastă, dar de inspiraţie şi originalitate nu duc lipsă cei certaţi cu legile ţării (?! ). An de an, Administraţia Naţională a Penitenciarelor organizează şi tradiţionalul concurs de poezie (‘’Poezie de puşcărie’’), unde deţinuţii de la unitatea gherleană au obţinut mereu clasări fruntaşe, de fiecare dată numărîndu-se printre premianţi.

Pe lîngă interesul manifestat faţă de creaţia literară, persoanele private de libertate de la Penitenciarul Gherla mai au şi preocupări artistice, la începutul acestei veri cei mai talentaţi pictori expunîndu-şi lucrările într-o librărie din centrul municipiului Cluj-Napoca, unde au avut mare succes. În anii trecuţi, ei
s-au prezentat cu lucrări de artă plastică şi în faţa publicului din Bucureşti.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie