Principiile unei vieţi sănătoase

De cînd eram copil, căutam să descopăr scopul vieţii, traiul la un nivel comportamental corect al oamenilor. Aşadar, a ajuns să mă pasioneze de mică tot ceea ce înseamnă un stil de trai sănătos, o viaţă frumoasă, fericită şi împlinită. Mai apoi, studiind îndelung, am aflat că bolile nu au doar o cauză fizică, ci mai întîi una spirituală şi emoţională. Rostul fiecăruia este să învăţăm să trăim frumos şi sănătos, să descoperim bucuria de a trăi. Astfel, ca să trăieşti frumos, sănătos şi împlinit, e nevoie să ai grijă de corpul tău, de sufletul tău şi să-ţi linişteşti mintea. Pentru toate acestea, trebuie să învăţăm să înţelegem corect cine sîntem, ca fiinţă umană, ce rol are corpul nostru, mintea şi sufletul nostru în această existenţă şi cum funcţionează aceste părţi)laturi ale noastre. Practic, mai jos voi încerca să enumăr 10 principii, care ne ajută pe fiecare să ne construim o viaţă sănătoasă.

Principiul 1. Fiind alcătuiţi din minte, corp şi suflet, trebuie să ne îngrijim în mod egal de fiecare parte a noastră. Îngrijirea sufletului e importantă, pentru ca acesta să îşi găsească echilibrul interior. Totodată, e nevoie şi de o minte clară, care să selecţioneze doar gîndurile care ne susţin corpul în formă bună.

Principiul 2. Să mîncăm sănătos, ceea ce înseamnă cît mai natural (puţin procesat) şi cît mai din zona care ne încarcă cu energia locului în care trăim. Fiind sezon de salate, este bine să ni le oferim din belşug, acum, primăvara. Vom mînca mereu liniştiţi, calmi, mestecînd corect alimentele.

Principiul 3. Corpul nostru are nevoie de o hidratare bună şi deci trebuie să îi oferim zilnic cei 2 litri de lichide. Totodată, utile fiecăruia dintre noi sînt activitatea fizică şi sportul, desigur dozate şi conforme capacităţilor noastre individuale.

Principiul 4. Să notăm toate informaţiile primite de la corpul nostru şi să învăţăm aşa ce îi face bine şi ce nu, ce îl energizează şi ce îi fură energia.

Principiul 5. Să ne iertăm şi să ne acceptăm aşa cum sîntem. Să facem pace cu noi şi cu trecutul nostru. Să ne dăm voie să facem lucrurile care ne produc cu adevărat bucurie. Făcînd ceea ce ne place şi din pasiune şi cu dăruire multă, ne realizăm menirea în această viaţă şi evoluăm pozitiv spiritual.

Principiul 6. Să ne selectăm zilnic sursele de informare şi să ne înconjurăm de oameni pozitivi, ca şi gîndire şi cu rezultate profesionale bune, dar şi cu un corect comportament interuman şi relaţional.

Principiul 7. Să nu irosim timpul inutil. Mintea nu o putem opri să nu mai gîndească, dar ne putem alege gîndurile care să ne însoţească spre acţiuni pozitive, favorabile nouă.

Principiul 8. Dacă vrem mai mult, dacă vrem altceva de la viaţă, trebuie făcută o schimbare în mentalitatea şi comportamentul nostru, conform gîndirii “trăieşte exact ceea ce meriţi şi potrivit acţiunilor tale şi ordonate de tine”.

Principiul 9. Să ne concentrăm util pe tot ceea ce facem, ca să avem o viaţă activă, care merită trăită, cu mult drag şi entuziasm.

Principiul 10. Să nu uităm niciodată, că viaţa e frumoasă, dacă ştim să ne-o trăim bine.

Luînd în considerare toate aceste principii, vom avea parte, fiecare dintre noi, de multă sănătate, bucurie, fericire şi împliniri, toată viata noastră.

Dr. Liana Monica DEAC

Articole din aceeasi categorie