Primăria Gherla caută soluţii pentru cumpărarea sediilor de şcoli

În municipiul Gherla, ca de altfel în întreaga ţară, după evenimentele din decembrie 1989, multe clădiri au fost retrocedate. Printre acestea se află şi sediile unor unităţi de învăţământ.

Clădirea Liceului Teoretic „Ana Ipătescu” de pe strada 1 Decembrie 1918, de exemplu, a fost retrocedată proprietarului iniţial, Biserica Greco-Catolică. Primăria, de câţiva ani plăteşte chirie pentru folosirea clădirii ca şcoală. În aceeaşi situaţie se află şi actualul Liceu Tehnolpogic (fosta Şcoală de Arte şi  Meserii) din centrul oraşului. Edilii urbei  doresc să cumpere frumoasa clădire din Piaţa Libertăţii, în acest sens fiind întocmite actele necesare, problema fiind ridicată şi în cadrul şedinţei Consiliului Local Gherla. Normal, consilierii au fost de acord cu această iniţiativă, acum urmează etapele înţelegerii cu proprietarul. Clădirea nu se află într-o stare bună, de foarte mult timp acolo nu s-au efectuat lucrări de reabilitare, deci edilii ar avea mult de lucru, dacă reuşesc să ajungă în posesia ei. Aici, în anii ’60 a funcţionat sediul  Raionului GHERLA. Între timp clădirea a găzduit internatul fostei Şcoli de cooperaţie.

În municipiul Gherla, acum câţiva ani s-a rezolvat şi problema spaţiilor unor unităţi de învăţământ preşcolar prin construirea grădiniţei cu program prelungit „Căsuţa Fermecată” de pe strada Parcului, meritul fiind al fostului primar din aceea vreme.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie